Decizia luată de un cuplu cu vârste de peste 90 de ani, care sunt de 40 de ani împreună: „Nu mai trăim în PĂCAT”
Un cuplu cu vârste de peste 90 de ani a luat o decizie surprinzătoare, după o relație de circa 40 de ani. „Nu mai trăim în pacat”, spun ei.
După 40 de ani în care au „trăit în păcat”, Barbara Rider a decis că este timpul ca Fred Sammons „să facă din ea o femeie cinstită”.
Așa că, după o cină în familie, a „căzut în genunchi”, în fața iubitului ei, în vârstă de 96 de ani, și i-a spus: „Cred că ar trebui să ne căsătorim”.
Trei zile mai târziu, cuplul a organizat o nuntă surpriză la clubul de sport West Hills Athletic Club, unde s-au antrenat timp trei zile pe săptămână în ultimii peste 20 de ani.
„Sigur se vor iubi în continuare”
Sala de sport părea un loc firesc pentru a face ceremonia, având în vedere cât timp petrec acolo, a spus Rider, citat de mlive.com.
„Nu mi-am dat seama că nu sunt căsătoriți, până acum”, a spus cel mai bun prieten al cuplului, Bobby Simonds, un bărbat de 96 de ani care merge la sală, alături de Rider și Sammons, de mai bine de un deceniu.
Pastorul care a oficiat cununia a spus că este sigur că dragostea lor va fi una de durată.
„Sunt împreună de 40 de ani. Știu că se vor iubi în continuare și că vor continua să se susțină unul pe altul”, a spus Rev. Terry Cropper de la Biserica Baptistă Bethel din Three Rivers.
Ceremonia a fost o surpriză pentru majoritatea tuturor celor prezenți la sală, a declarat directorul de la sala de fitness.