Decizie de ultimă oră în privința înmormântărilor persoanelor decedate de Covid-19. Cultele religioase, la negocieri cu Ministerul Sănătății
Decizie de ultimă oră luată de autorități în privința înmormântărilor persoanelor decedate de Covid-19. Întâlnirea reprezentanților cultelor religioase cu șefii din Ministerul Sănătății a fost un succes. Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, a dat asigurări că poate avea loc o celebrare religioasă la înmormântarea persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2.
Mai mult, Aurel Percă a menţionat că va fi respectată „demnitatea persoanei prin îmbrăcare, cu un eventual control din partea familiei, care poate să aibă acces”.
Statul permite înmormântările cu până la 300 de persoane!
„Familiile pot să ştie că poate avea loc o celebrare religioasă. Cum s-a specificat, celebrările liturgice nu sunt adunări publice, deci este permisă o participare a credincioşilor cu respectarea regulilor de distanţare. Bineînţeles că sunt multe biserici sau capele care sunt neîncăpătoare şi în acest caz o parte (n.r. – a apropiaţilor defunctului) poate să rămână afară”, a declarat Aurel Percă la ieșirea de la întâlnirea cu reprezentanții Ministerului Sănătății.
Monseniorul Percă a adăugat că, în limita participării la adunările publice, la ceremoniile de înmormântare pot lua parte „100, 200, 300 de persoane”. Nu în ultimul rând, se dorește a fi găsită „o formă de vizitare a bolnavilor” de către preoţi la secțiile ATI, „pentru că aceştia, de obicei, spovedesc şi împărtăşesc bolnavii”.
„S-a creat o problemă dureroasă”
Înaltul ierarh romano-catolic a arătat că reprezentanţii cultelor au avut întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor, dar rezolvarea acestor probleme s-a tergiversat. „Sigur că noi am insistat în ultimul timp, pentru că am avut plângeri din partea unor credincioşi. Noi am semnalat la Secretariatul de Stat pentru Culte şi am avut câteva întâlniri, sperând că se vor reglementa repede aceste probleme. În schimb, s-au mai tergiversat. S-au invocat problemele de ordin medical care trebuiau analizate, să aibă un punct de vedere oficial. Probabil acum, la promisiunea domnului ministru, sperăm să apară această lege”, a precizat IPS Aurel Percă.
Potrivit acestuia, împiedicarea oamenilor de a aşeza sicriul celui decedat de Covid-19 în Biserică sau în capelă „depindea foarte mult de împrejurări”: „Sunt cimitire care au capele şi cimitire care nu au capele şi partea mai tristă era atunci când cel decedat era scos din spital şi era dus pe marginea mormântului. Aici s-a creat o problemă dureroasă. Dar acolo unde erau capele, s-au putut aşeza şi în faţa capelei sau în capelă, temporar, pentru o oră, două, trei, cât puteau să facă celebrarea religioasă”.
Joi, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat că ordinul privind modul în care vor putea fi organizate înmormântările este în lucru. „Cel târziu vineri”, acesta va fi semnat, urmând a conține toate modificările solicitate de reprezentanţii cultelor. Vlad Voiculescu a făcut aceste precizări după întâlnirea cu reprezentanţii cultelor, la sediul M.S., despre modificarea ordinului de ministru care reglementează accesul acestora la pacienţii cu Covid-19 care sunt internaţi în spital şi despre organizarea înmormântărilor.