Studentul care i-a dat foc unui profesor de la Universitatea Ovidius din Constanţa, fiind nemulţumit de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, printr-o decizie a judecătorilor Tribunalului Constanţa. Acesta şi-a recunoscut fapta, însă a susţinut că voia doar să îl sperie pe acesta şi să se răzbune pentru că i-a dat nota 4 la un examen-restanţă. El va fi supus unei expertize psihiatrice.
Vineri, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, aceasta fiind trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a transmis, vineri, că studentul, O.A., este acuzat de tentativă de omor, fiind reţinut joi.
”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 11.00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator.
Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale”, au arătat procurorii, potrivit news.ro.
Potrivit sursei citate, studentul a recunoscut, la audieri, comiterea faptei, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen. El va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili dacă a acţionat cu discernământ.