Declarații contradictorii date de oficiali în cazul tragediei de la Spitalul ”Victor Babeș”. „Am intrat în legătură cu ministrul Voiculescu”
În cazul tragediei de la Victor Babeș, unde au decedat trei pacienți internați, oficialii se contrazic în declarații privind ora la care au fost informați despre tragedie, fiind evidențiată o lipsă totală de comunicare.
Declarația lui Raed Arafat
Raed Arafat declara, ieri, că primele probleme au început în jurul orei 16:25.
„În jurul orei 16:25 s-ar fi crescut presiunea brusc, peste 6 bari. O problemă de creșeter bruscă a presiunii în TIR, care a făcut ca aparatele să se oprească. Personal, am aflat după ora 17.00. S-a ținut legătura cu colegii SMURD, ulterior, am intrat în legătură cu ministrul Voiculescu. De ce a crescut presiunea, cum a avut loc, acest lucru trebuie să stabilească…Unii pacienți au intrat în stop, nu s-au reușit să fie resuscitați în TIR și au intrat în stare critică”, a spus Arafat.
Ministrul Sănătății: Azi în jurul orei 18:30 am aflat despre problemele de la spitalul Victor Babeș
La două ore distanță de la primele probleme semnalate, ministrul Sănătății a transmis pe Facebook condoleanțe familiei și a promis că în cursul zilei de astăzi va cere un control privind problemele tehnice care au dus la această tragedie. În ceea ce privește ora la care a fost informat, Voiculescu spune că a aflat în jurul orei 18:30.
„Azi în jurul orei 18:30 am aflat despre problemele de la spitalul Victor Babeș. Am sunat pentru a mă asigura că pentru pacienții COVID-19 se vor găsi locuri în alte spitale din București. Am mers apoi acolo pentru a vorbi cu medicii și conducerea spitalului. Cinci dintre ei au fost trasferați în siguranță. Trei dintre ei, din păcate, nu au putut fi salvați”, a scris ministrul pe Facebook.
Secretarul de stat, Andreea Moldovan, îl contrazice pe Vlad Voiculescu
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății are o altă variantă. Aceasta îl contrazice pe Vlad Voiculescu și spune că ministrul Sănătății se afla la locul tragediei în jurul orei 17.00 și ar fi mers să vorbească cu medicii și asistenții.
„Dânsul ( ministrul Voiculescu, n.r.) a fost acolo de la ora 17.00 , a fost primul printre cei de acolo. (…) Vă dați seama că nu ascundem nimic, este o situație tragică, trebuie să vedem ce s-a întâmplat”, a declarat Moldovan.
Întrebată dacă ministrul Voiculescu a comunicat cu premierul Florin Cîțu, Andreea Moldovan a răspuns: „Vă dați seama că toată lumea comunică cu toată lumea, pentru că este o situație absolut tristă. Nimeni nu stă și doarme liniștit și se uită la televizor”.
Întrebat dacă s-a sunat la 112, Raed Arafat a spus că: „Nu știu dacă s-a sunat. Poate că nu s-a sunat pentru că aveau o echipă. Având acolo echipă permanentă de la pompieri, nu mai suni la 112. Mie nu mi-a zis domnul Gavriș de unde a aflat”.
Deputatul Emanuel Ungureanu a explicat că, de fapt, totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 15.00, potrivit A3.
Concret, informaţiile cu privire la tragedia de la Spitalul Victor Babeş au început să apară în jurul orei 20.00, atunci când au şi fost prezentate de presă.
Comunicatul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
„Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:
Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.
În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.
La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.
Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.
Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.
Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș
– 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș
– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)
– 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni
– 1 pacient la Floreasca
-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator„, se arată în comunicatul DSU.