Trei zile MAGICE, la Adjud, după sufletul lui Ion Dichiseanu. „Titanic vals” și „Praf de stele”, la festivalul NEMURIRII: „Tata ar fi mândru de noi!”

Publicat: 28/05/2024, 20:26
Actualizat: 28/05/2024, 20:28

Familie. Prieteni. Amintiri. Emoții. Actori talentați și spectacole trăite la maximum. Trei zile de festival, după sufletul lui Ion Dichiseanu, omul-talent, omul-nemurire, care a iubit, ca nimeni altul, viața, familia și publicul care îl adora. Ediția a III-a a Festivalului de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”, desfășurată la Adjud, în perioada 24-26 mai 2024, a adunat la Casa de Cultură „Tudor Vornicu” aproximativ 2.500 de spectatori. 

Timp de trei zile, publicul din Adjud – locul de unde maestrul Ion Dichiseanu a plecat să cucerească lumea – a avut parte de un program complex de evenimente: spectacole de teatru, proiecție de film, un spectacol de muzică, o expoziție de fotografie și dezbateri cu invitați speciali care îl poartă în amintirile lor pe Ion Dichiseanu.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Adjud, prin Casa de Cultură „Tudor Vornicu” și produs de Asociația Artis.

Corina Chiriac și Victoria Cociaș, printre invitații speciali, la cea de-a treia ediție a Festivalului „Ion Dichiseanu”

În cadrul evenimentului au fost invitate personalități precum Corina Chiriac, Mirela Vaida, Ioana Dichiseanu, Victoria Cociaș, Ileana Popovici, Adrian Păduraru, Simona Florescu, Smaranda Vornicu, Alin Oprea, Adrian Artene, Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu, Luminița Erga, Diana Roman, Ada Navrot și Alexandru Jitea.

Maestrul Florin Piersic a fost marele absent de anul acesta al Festivalului de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu.” Reamintim că actorul Ion Dichiseanu s-a stins din viață pe 20 mai 2021, la vârsta de 87 de ani.

Ioana Dichiseanu: „Începem deja să ne gândim și să creionăm cea de-a patra ediție”

Ioana Dichiseanu, fiica maestrului, a povestit pentru Gândul câteva impresii după cele trei zile magice, petrecute la festivalul, organizat la Adjud, în memoria lui Ion Dichiseanu.

Mărturisește că, de acolo de unde este, maestrul Dichiseanu  ar fi mândru de familia lui și de lucrurile minunate făcute care se fac pentru a-i păstra vie nemurirea.

„A fost super! O ediție parcă mai încărcată de energie pozitivă și frumos, mai ceva ca anul trecut. A avut ceva deosebit, începând cu piesele de teatru de anul acesta. V-am spus că a fost și Adrian Păduraru cu un spectacol foarte interesant, un concept chiar deosebit și nu-l mai văzusem până acum, a fost premieră. Foarte frumos realizat și bine gândit. A fost și spectacol muzical, au venit Mirela Vaida, Alin Oprea, Corina Chiriac. La melodiile Mirelei Vaida s-au încins și hore.

Eu cred că tata este foarte mândru. În primul rând, de noi, de familie, pentru că facem toate aceste lucruri pentru memoria lui. Și dacă ar fi trăit, cred că s-ar fi bucurat cât universul de mult. El și-ar fi dorit să aibă un asemenea festival și cu părere de rău are loc, doar după ce el nu mai este prezent fizic.

Este bine că am avut susținerea autorităților de acolo, a Centrului Cultural, a Consiliului, ca să nu mai spun de domnul primar, care este un om de pus la rană, iubitor de cultură, de artă. Cât despre echipa cu care am lucrat, este o echipă super profesionistă, dedicată. Nu poți face lucrurile bine nu iubești ceea ce faci. Ca dovadă, că lucrurile au ieșit ceas elvețian. Acum, deja începem să ne gândim și să creionăm cea de-a patra ediție”, a mărturisit Ioana.

Ioana și Ion Dichiseanu, tată și fiică

„Amintește-ți clipa 3.0”, unul dintre cele mai emoționante evenimente ale ediției, în Piațeta Ion Dichiseanu

În cadrul spectacolului „Amintește-ți clipa 3.0”, publicul a cântat, dansat și aplaudat alături de Corina Chiriac, Simona Florescu, Ioana Dichiseanu, Anastasia Artene, Alin Oprea și Mirela Vaida.

În cadrul festivalului au avut loc și trei spectacole care s-au jucat cu sala plină:

  • spectacolul de teatru, film și muzică „Declarație de drag”, spectacol-concert Adrian Păduraru (regia Daniel Bucur, Adrian Păduraru)
  • spectacolul de teatru „Artă” (regia Cristi Juncu), cu Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu și Gheorghe Ifrim – o producție a Teatrului Bulandra
  • spectacolul de teatru „Praf de stele” (regia Lucian Sabados), cu Luminița Erga, Diana Roman, Ada Navrot și Alexandru Jitea – o producție a Teatrului Nottara, unde Ion Dichiseanu a jucat aproape 50 de ani.

Publicul din Adjud s-a bucurat de „Titanic vals” și „Praf de stele”, două evenimente-omagiu lui Ion Dichiseanu

Ultima zi de festival a început cu un film de referință pentru cinematografia românească – „Titanic vals”, unul dinte cele mai vizionate titluri de film românesc, unde actorul pe care îl sărbătorim la Adjud poate fi admirat chiar la început de carieră.

Și tot la Casa de Cultura ”Tudor Vornicu” – Municipiul Adjud, scena a fost pregătită pentru spectacolul „Praf de stele”, adus de la Teatrul Nottara – locul care a fost „acasă” pentru Ion Dichiseanu.

Cea de-a doua zi de festival – sâmbătă, 26 mai, la Casa de Cultura ”Tudor Vornicu”

▪️ Moment de evocare a personalității lui Tudor Vornicu – creatorul de staruri. A participat: Smaranda Vornicu, Corina Chiriac, Ileana Popovici, Adrian Păduraru

▪️  Spectacol muzical Amintește-ți clipa 3.0, IN MEMORIAM Ion Dichiseanu. A participat: Corina Chiriac, Mirela Vaida, Alin Oprea, Simona Florescu, Ioana Dichiseanu și Anastasia

▪️ Spectacol de teatru „Artă” – (regia Cristi Juncu), cu Vlad Zamfirescu, Serban Pavlu, Gheorghe Ifrim – o producție a Teatrului Bulandra

Cea de-a treia zi de festival la Adjud – duminică, 26 mai, la Casa de Cultura ”Tudor Vornicu” 

  • Proiecția filmului Titanic (regia Paul Călinescu) – Proiecție aniversară – 60 de ani de la lansare
    Participă: Ioana Dichiseanu, Ileana Popovici
  • Spectacol de teatru Praf de stele – (regia Lucian Sabados), cu Luminița Erga, Diana Roman, Ada Navrot și Alexandru Jitea – o producție a Teatrului Nottara

„Te iubesc până la cer și dincolo de el!”

Ion Dichiseanu a murit pe 20 mai 2021, la vârsta de 87 de ani. Fiica sa, Ioana Dichiseanu, a postat pe Facebook un mesaj emoționant în memoria artistului:

Astăzi este acea zi nefastă… În care se împlinesc trei ani de când ai plecat de lângă noi, cei care te vom iubi pentru totdeauna… Omul iubitor de oameni, artistul desăvârșit, tatăl perfect, soțul minunat, bunicul devotat, socrul prieten… Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am trăit lângă tine și pentru tot ceea ce trăiesc datorită ție. Te iubesc până la cer și dincolo de el!”

Ion Dichiseanu, maestrul nemuririi. O viață pentru scenă

Ediția a doua a Festivalului de Teatru, Film și Muzică i-a avut ca protagoniști pe Florin Piersic, Pavel Bartoș, Ileana Popovici, Mircea Radu, Laurențiu Damian, Mirabela Dauer, Ioana Dichiseanu, Simona Florescu, Daniela Condurache, George Rotaru și Adrian Artene, soțul Ioanei Dichiseanu.

Ion Dichiseanu s-a născut la 20 octombrie 1933, la Adjud, într-o familie numeroasă, cu nouă copii, fiind penultimul apărut pe lume între cele cinci fete şi cei patru băieţi.

  • În anul 1959, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar ulterior a plecat cu întreaga promoţie la Teatrul din Botoşani, care era nou înfiinţat şi căuta actori.
  • În anul 1960, a debutat în film, în „Darclée”, regia Mihai Iacob, unde a jucat alături de Silvia Popovici şi Victor Rebengiuc. Filmul, inspirat din biografia marii soprane române Hariclea Darclée – prima interpretă a personajului Tosca din faimoasa operă a lui Puccini – a făcut parte din selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, în anul 1961.
  • Din bogata filmografie a marelui actor, menţionaăm producţiile „Post-restant” (1961), „Porto-Franco” (1961), „Tudor” (1962), „Titanic vals” (1964) – Gigi Stamatescu, „Mofturi 1900” (1964), „Runda 6” (1965), „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe (1967), „Amprenta” (1967), „Bătălia pentru Roma” (1968), „Aventurile lui Tom Sawyer” (1968), „Războiul domniţelor” (1969), „Castelul condamnaţilor” (1970), „Cântecele mării” (1971), „Printre colinele verzi” (1971), „Pistruiatul” (serial TV, 1973), „Muşchetarul român” (1975), „Cantemir” (1975), „Toate pânzele sus” (serial TV, 1977), „Pentru patrie” (1978), „Melodii, melodii” (1978), „Revanşa” (1978), „Ultima frontieră a morţii” (1979), „Clipa” (1979), „Burebista” (1980), „Trandafirul galben” (1982), „Cucerirea Angliei” (1982), „Misterele Bucureştilor” (1983), „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Racolarea” (1985), „Triunghiul morţii” (1999), „15” (2005), „Vocea inimii” (2006), „Supravieţuitorul” (2008).
  • A apărut în spectacole de teatru, pe scenele din Botoşani şi Galaţi, apoi a venit în Bucureşti, unde a jucat la Teatrul Nottara. Aici a apărut în foarte multe piese, unul dintre spectacolele de mare succes fiind „Micul infern”, în care a jucat alături de Silvia Dumitrescu Timică, Lucia Mureşan şi Ştefan Radoff.

În 1979, Ion Dichiseanu a fost distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

În 2015, Ion Dichiseanu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor

La 21 octombrie 2015, autoritățile locale din municipiul Adjud au hotărât şă-i acorde „Cheia oraşului” şi atribuirea numelui „Ion Dichiseanu” Sălii de spectacole a Casei de Cultură. Este, de asemenea, Cetăţean de Onoare al oraşelor Adjud şi Călăraşi.

În 2016, Ion Dichiseanu a lansat cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, în care evocă momente petrecute alături de celebra actriţă şi cântăreaţă Sara Montiel.

În martie 2017, Ion Dichiseanu a primit „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, iar în mai, acelaşi an, a fost lansat la Bookfest volumul „Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda”, care cuprinde memoriile artistului şi informaţii pe care publicul nu le aflase despre el – anecdote de pe platourile de filmare, din călătoriile sale prin lume şi despre întâlnirile cu mari vedete precum Ursula Andress, Jean-Paul Belmondo, Yves Montand sau Omar Sharif.

În martie 2018, în cadrul evenimentului aniversar „25 de ani de la înfiinţarea UARF”, organizat de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, Ion Dichiseanu s-a numărat printre personalităţile premiate, primind o Diplomă de excelenţă.

CITEȘTE ȘI:

AMINTIRI despre Ion Dichiseanu. Fiica marelui actor a dezvăluit VISUL neîmplinit din copilăria tatălui său: „Era să-l calce și trenul”

Florin Piersic, marele absent al Festivalului „Ion Dichiseanu”. Ce MOMENT pregătise în memoria bunului său prieten: „Voia neapărat să vină”

„DEZMĂȚ” cultural, la cea de-a treia ediție a festivalului Teatru, Film și Muzică Ion Dichiseanu. „Declarație de drag” pentru maestrul nemuririi

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar