Declarațiile lui Nicușor Dan despre termoficare, contrazise de Termoenergetica. Peste 1.000 de blocuri fără apă caldă
This browser does not support the video element.
Nicușor Dan a declarat, recent, că sistemul de termoficare din Capitală funcționează la capacitate optimă, însă datele oficiale publicate de Termoenergetica arată că 1.200 de blocuri nu au parte de apă caldă.
Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, susținut de USR, a anunțat că bucureștenii au apă caldă și că sistemul de termoficare este 100% funcțional. Cu toate acestea datele de la Termoenergetica afișate pe site-ul oficial contrazic declarațiile îndrăznețe ale edilului.
Compania de termoficare a afișat, recent, o listă a tuturor blocurilor din Capitală unde agentul termic de apă caldă este oprit.
„Bucureștiul are apă caldă în acest moment, însă azi dimineață, până pe la 4 și jumătate, un sfert din București nu avea apă caldă”, a declarat Mihai Tudose.
În cadrul emisiunii In fața națiunii de la A3 au fost prezentate datele oficiale de la Termoenergetica, în care este menționat clar că 1200 de blocuri din Capitală nu au apă caldă.
„Ceea ce pot să spun că în acest moment sistemul termic este la modul optim de operare”, a continuat să spună Oana Silvia Țoiu, reprezentant USR.
Cu ce proiecte de infrastructură se laudă Nicușor Dan
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a fost întrebat, la o televiziune, care sunt marile sale realizări. Pe lângă „echilibrarea financiară” a primăriei, edilul a punctat și capitolul „mari proiecte de infrastructură”, unde a pomenit de Pasajul Doamna Ghica – un obiectiv pe care, de fapt, mai mult l-a întârziat.
„În opinia mea, echilibrarea financiară a primăriei este principala realizare. Marile proiecte de infrastructură, cum este Podul de la Doamna Ghica, pe care l-am terminat, am dat un termen pe care l-am respectat. Lucrarea de la Glina, pe care a început-o Nicolae Ceaușescu”, a declarat Nicușor Dan, la Prima News.
Edilul general a uitat însă să spună că la capitolul mari proiecte de infrastructură a blocat, de fapt, cel mai important obiectiv. Este vorba de continuarea proiectului de la Ciurel, respectiv Drumul Expres către Centura Capitalei și A1.
Aceste drum este vital pentru reducerea traficului infernal din vestul Capitalei, adică de pe bulevardul Iuliu Maniu.
CITEȘTE ȘI: