EXCLUSIV | Denisa a crezut că și-a găsit iubirea, dar a ajuns pe mâna torționarului ei. A bătut-o până a băgat-o în comă, dar a continuat să bea și să mănânce. ”Se vede sălbăticia cu care a apucat-o de păr și a târât-o”

EXCLUSIV | Denisa a crezut că și-a găsit iubirea, dar a ajuns pe mâna torționarului ei. A bătut-o până a băgat-o în comă, dar a continuat să bea și să mănânce. ”Se vede sălbăticia cu care a apucat-o de păr și a târât-o”
Sursă foto: Facebook
Publicat: 08/02/2022, 18:42

În urmă cu an și trei luni, Denisa a fost bătută crunt de iubitul ei, pe o stradă din Zalău, și timp de trei săptămâni a stat în comă, ajungând de nerecunoscut. Tânăra de 20 de ani a suferit multiple traumatisme: a avut coastele rupte și fracturi la mâini și picioare. A stat trei luni în comă, s-a luptat să trăiască și, de când și-a revenit, ajutată de medici, face totul pentru a se întoarce la o viață cât mai aproape de cea pe care o avea înainte de a fi bătută cu sălbăticie.

Bărbatul care a bătut-o cu bestialitate pe Denisa a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare, în decembrie 2021. Curtea de Apel Cluj a majorat pedeapsa pronunțată inițial de Tribunalul Sălaj, care l-a trimis după gratii pentru 7 ani. Încadrarea faptei a fost schimbată din violență în familie în forma tentativei de omor în violenţă de familie în forma tentativei la omor calificat prin cruzimi.

  • Pe 3 martie 2021, bărbatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii faptelor, care presupune condamnarea la o pedeapsă mai mică, fără a se mai judeca dosarul. Magistrații nu au fost de acord și agresorul Denisei a fost judecat și condamnat de Tribunalul Sălaj.
  • Ajuns la Curtea de Apel Cluj, judecarea dosarului a început în 7 iunie 2021, când instanța a fost de acord să se facă o completare în raportul de expertiză care arată urmările bătăii crunte primite de Denisa.
  • Un an și o lună a stat Denisa în spital, din care trei săptămâni a fost în comă. La trei săptămâni după externare, Denisa avea deficiențe motorii și nu își putea folosi mâinile. Pentru a putea să-și recupereze mobilitatea, tânăra are nevoie de luni de recupere.

Pe 25 noiembrie 2020, recent întorși din Germania, cei doi formau un cuplu de aproape doi ani și s-au mutat într-un apartament cu chirie din Zalău. În aceeași seară, aceștia au mers la unul dintre prietenii lui Marcel C. și bărbatul a băut câteva pahare de alcool.

Ulterior, în jurul orelor 21:30 – 22:00, au plecat în locuința unui alt prieten, alături de alți trei bărbați, și aceștia au continuat să bea.

 Din toate declarațiile martorilor coroborate a rezultat că persoana vătămată a consumat în acea seară doar un singur pahar de whisky cu energizant, se precizează în motivarea instanței.

Potrivit declarațiilor martorilor, la un moment dat, bărbatul a devenit gelos pentru că tânăra „discuta și râdea cu prietenii”, motiv pentru care au început să se certe și au ieșit din apartament. Bărbatul a împins-o afară din casă, cerându-i să meargă acasă.

Imediat după ieșirea din apartamentul prietenilor, inculpatul a prins-o cu o mână pe victimă de păr și cu cealaltă i-a aplicat o lovitură în zona feței, după care una cu pumnul în zona toracică, continuând să o lovească și după ce au ieșit din scara blocului. Loviturile și strigătele victimei au fost auzite de martori din apartament, doi dintre aceștia precizând că i-au văzut, pe geam, pe cei doi căzuți la pământ, inculpatul peste victimă”, arată judecătorii.

Era întinsă pe jos, inconștientă

Pe drum, acesta a lovit-o în repetate rânduri pe Denisa, în special cu pumnii în zona feței, respectiv înmandibulă, pomeți și tâmple, dar și cu portmoneul fetei, peste buze. Momentul în care tânăra a fost trasă de păr și lovită cu pumnii și picioarele a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, imaginile fiind publicate atunci de Sălajuliber.ro.

Din cauza loviturilor, Denisa a leșinat în apropierea unei stații de taxiuri. Bărbatul a prins-o în brațe și a întins-o pe pământ. Imediat, Marcel C. și-a sunat un prieten pentru a-i ajuta să ajungă acasă.

Martorul, care nu se afla la mare distanță, fiind în cartierul Porolissum, împreună cu ceilalți martori, a ajuns în câteva minute la cei doi și a observat că victima este întinsă pe jos, inconștientă, lovită la gură, dar respirând. I-a reproșat inculpatului că a bătut-o pe D. și l-a întrebat dacă nu e mai bine să cheme o ambulanță. Inculpatul i-a spus să îl lase în pace și să meargă după mașină, să o ducă pe D. în apartament. În scurt timp, a ajuns la fața locului și martorul B.R. care a văzut-o și el pe D. în stare de inconștiență, căzută la pământ pe spate, se mai arată în motivare.

„Așa face ea, când o ia cu leșin”

Unul dintre martori a declarat în fața anchetatorilor că prietenul tinerei ar fi spus că „așa face ea, când o ia cu leșin, dar că își revine”.

M-am uitat la fața acesteia și am observat că era plină de sânge, îi curgea sânge din nas și din gură. I-am verificat atunci pulsul și am observat că aceasta mișcă, dar nu răspundea când vorbeam cu ea”, a declarat bărbatul la audieri.

Denisa a fost transporată cu mașina în apartamentul în care bărbații consumaseră băuturi alcoolice prima dată. Unul dintre tinerii care au venit ulterior în apartament a cerut ca tânăra să fie dusă la spital, însă iubitul acesteia a refuzat.

Marcel C. le-ar fi spus prietenilor săi că nu este de acord ca fata să fie dusă la spital, pe motiv că în trecut „au mai fost în astfel de situații și de fiecare dată victima și-a revenit din leșin după ce a dormit câteva ore ”, se mai arată în motivare.

„Iubito, trezește-te, nu îmi face de astea”

Imediat după ce a fost adusă în apartament, unul dintre prietenii bărbatului a mers să cumpere pansament și apă oxigenată, dar și alcool.

Unul dintre tinerii din  apartament i-a cerut lui Marcel C. să nu nu mai insiste să o trezească pe tânără, deoarece s-ar putea să-i fie frică de el. „Iubito, trezește-te, nu îmi face de astea”, i-a spus bărbatul tinerei, potrivit martorilor.

În continuare, bărbații au continuat să bea și au comandat mâncare.  Potrivit declarației unuia dintre martori, „aproximativ la zece minute, mergeau să vadă dacă nu-și revine tânăra, observând că-și mișcă mâna, că o duce la cap ca și cum ar vrea să zică ceva, dar nu putea. Strângea pumnul de la mână și era agitată”, se mai arată în motivare.

În dimineața următoare, Marcel C. s-a așezat în pat lângă Denisia. Când s-a trezit, în jurul amiezi, potrivit mărturiei acestuia, bărbatul a observat că starea ei nu s-a îmbunătățit și a sunat la 112. În jurul orei 14.00, tânăra a fost transportată la Spitalul de Urgență din Zalău.

Ce diagnostic a primit Denisa la spital

Denisa a ajuns la spital în stare critică, cu traumatisme severe la cap, medicii fiind rezervați cu privire la șansele de supraviețuire.

Tânăra a fost diagnosticată cu comă gradele II și III, hematon subtural stâng și edem cerebral. La internare, Denisa prezenta numeroase fracturi la oasele nazale, „pereți sinus maxilar dreapta, arcadă zigomatică dreapta, hematoame, echimoze și escoriații multiple”, potrivit examenului medical citat de procurori.

Starea de sănătate a Denisei a început să se îmbunătățească abia după două luni, pe 13 ianuarie 2021. Atunci a reușit să mănânce normal, însă cooperarea cu medicii era una dificilă în continuare. Tânăra avea probleme neurologice grave și nu își putea mișca piciorul și mâna de pe partea dreaptă.

Din punct de vedere al exprimării verbale, în acel moment putea exprima câteva cuvinte”, se mai arată în motivare.

Au urmat multe luni de recuperare, Denisa fiind externată abia în decembrie 2021. Diagnosticul pus de medici era unul dur: tetrapareză spastică predominant dreapta, hemicorp drept, pareză nerv III intern drept.

Loviturile ar fi putut să o ucidă

Expertiza medico-legală a demonstrat că loviturile i-au pus Denisei viața în pericol și că leziunile au fost atât de grave încât ar fi putut muri.

Instanța a apreciat că rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul a prevăzut că prin lovirea victimei în acel mod poate să îi suprime viața și chiar dacă nu a urmărit în mod expres producerea acestei urmări, a acceptat producerea ei, manifestând o evidentă și totală indiferență, acționând astfel cu intenție indirectă.

Chiar dacă acesta a susținut că nu a dorit moartea victimei și că a sperat că aceasta își va reveni, având în vedere modul concret în care a exercitat actele de violență, urmările produse și lipsa sa de acțiune pentru salvarea victimei au relevat de fapt indiferență și implicit acceptarea producerii urmării celei mai grave, decesul, au scris judecătorii în motivarea condamnării.

Imaginile au arătat sălbăticia cu care a apucat-o de păr și a târât-o

După ce judecătorii Tribunalului Sălaj l-au condamnat, în 21 aprilie 2021, pe Marcel C. la 7 ani de închisoare cu executare și l-a obligat să îi plătească 50.000 de euro daune morale, avocatul Denisei a făcut apel. Agresorul a fost obligat de Tribunalul Sălaj și la plata a 90.000 de lei – 20.000 lei daune materiale pentru Denisa și 70.000 lei către Serviciul de Ambulanță și către stat.

Deși prin declarațiile date, inculpatul a susținut că a lovit victima doar cu palmele și cu pumnii, imaginile surprinse de camerele stradale au relevat modalitatea plină de brutalitate și sălbăticie în care acesta a târât și împins persoana vătămată constituită parte civilă, apucând-o de păr, lovind-o cu toată forța de care era capabil cu piciorul în zona cervicală, fără a ține seama de rugămințile repetate ale unei victime lipsite de orice apărare, raportat la disproporția vădită de forță fizică dintre cei doi, au motivat judecătorii condamnarea la ani grei de închisoare.

Curtea de Apel Cluj a desființat sentința Tribunalului Sălaj și a majorat pedeapsa de la 7 ani la 12 ani de închisoare cu executare. Judecătorii au mărit și daunele morale pe care trebuie să le primească Denisa de la ”torționarul” ei, de la 50.000 de euro, cât stabilise Tribunalul, la 200.000 de euro.

Citește și VIDEO | Cristina a rămas ”ca un bibelou”, doar respiră, plânge și râde. „Am mers să o operez la inimă și acum are creierașul negru”

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”