Denise Rifai lansează emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai”: „Stăm cu GÂNDUL la președinție și la viitorul României”
Denise Rifai se alătură echipei GÂNDUL și, marți 27 august, de la ora 21:30, va avea prima ediție a emisiunii „În Opoziție cu Denise Rifai”, difuzată exclusiv pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Într-un an electoral crucial pentru România, Denise Rifai spune că trebuie să ”stăm cu GÂNDUL la președinție și cu GÂNDUL înspre viitorul României”.
Cu alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024 la orizont, emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai” va oferi dezbateri incisive cu politicieni și analiști, abordând subiecte de actualitate.
Voi avea ca invitați, voi începe, așa cum trebuie, cu președinții partidelor și cu cei care se înscriu în competiția pentru Cotroceni, pentru parlamentare, voi avea absolut toată clasa politică, din toate partidele, aici, la masa mea, eu voi fi în Opoziție. Voi avea, de asemenea, oameni din societatea civilă, oameni care urmăresc scena politică, că vorbim de artiști, că vorbim de marii actori ai României, că vorbim de cântăreți, de marile personalități ale lumii publice din România, din toate categoriile”, a mărturisit Denise Rifai.
Jurnalista a mai dezvăluit că vor fi seri de dezbatere și de analiză cu privire la direcția spre care se îndreaptă România. ”Am zis, noi, în echipa mea, stăm cu GÂNDUL la președinție și cu GÂNDUL înspre viitorul României”.
Programată în fiecare zi de marți, miercuri și joi, la ora 21:30, “În Opoziție cu Denise Rifai” va fi o sursă principală de informare pentru publicul interesat de evoluțiile politice și un arbitru al campaniilor din iarna acestui an.
Pentru că trăim într-o epocă nouă în care lucrurile se întâmplă imediat, în care oamenii sunt foarte atenți cu privire la politică, românii – că sunt tineri, că sunt de vârste medii, că sunt seniori – sunt foarte atenți la scena politică, le place foarte mult politica, fac foarte multă politică și îmi scriu foarte mulți oameni, ei cu cine să voteze sau care este situația”, a mai spus Denise Rifai.
Prima ediție va fi difuzată marți, 27 august, începând cu ora 21:30, iar invitat este președintele PSD, Marcel Ciolacu.
CITEȘTE ȘI:
„În Opoziție cu Denise Rifai” – prima emisiune de dezbateri politice pentru alegerile din 2024