Deputatul PSD Dumitru Coarnă, condamnat să plătească 25.000 de lei șefului IPJ Prahova pentru defăimare
Magistrații Judecătoriei Sectorui 5 l-au condamnat, luni, pe deputatului PSD Dumitru Coarnă – fost lider al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, să-i plătească șefului IPJ Prahova, comisarul șef Marian Iorga, daune morale în valoare de 25.000 de lei, pentru ”declarații defăimătoare”.
După un ”război mediatic” care a durat mai mult de un an de zile, timp în care Dumitru Coarnă a făcut declarații cu caracter defăimător la adresa șefului IPJ Prahova – motiv pentru care acesta i-a deschis două procese -, judecătorii au admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de Marian Iorga.
Inițial, judecătorii Sectorului 5 l-au obligat pe Dumitru Coarnă să nu mai facă declarații defăimătoare la adresa șefului IPJ Prahova, iar acum au decis că trebuie să plătească și daune morale pentru afirmațiile lansate în public.
”Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Iorga Marian, în contradictoriu cu pârâtul Coarnă Dumitru. Obligă pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune morale. (…) Pronunţată astăzi 07.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, au hotărât judecătorii Tribunalului Sectorului 5 București.
Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă, ea putând fi atacată prin apel în termen de 30 de zile.
”Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti”, se mai menționează în decizia judecătorilor.
Dumitru Coarnă l-a numit ”infractor” pe șeful IPJ Prahova
La sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, atunci când Dumitru Coarnă nu era, încă, deputat PSD, ci doar lider al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, acesta a fost obligat de judecători să nu mai facă declarații publice cu caracter defăimător la adresa actualului șef al IPJ Prahova, comisarul șef Marian Iorga.
Dumitru Coarnă s-a referit la Marian Iorga, în repetate rânduri, atunci când apăra la televiziunile de știri, etichetându-l pe aceste drept ”infractor”, iar războiul mediatic a durat mai mult de un an. Atunci când actualul deputat PSD a pornit ”asediul” împotriva lui Marian Iorga, acesta era șef al IPJ Călărași, iar pe numele lui Vasile Iliuță – apropiat al lui Dumitru Coarnă și președinte al Consiliului Județean Călărași – fusese deschis un dosar penal.
Marian Iorga a deschis un proces împotriva lui Dumitru Coarnă la Judecătoria Călărași, iar apoi l-a acționat, din nou, în instanță la Judecătoria Sectorului 5, în contextul în care acesta a continuat să facă declarații cu caracter defăimător la adresa sa.
Astfel potrivit deciziei judecătorilor, Dumitru Coarnă nu a mai avut voie să facă nicio declaraţie publică referitoare la polițistul Marian Iorga, „de natură să îl defăimeze sau denigreze pe reclamant ori de natură să îi aducă acestuia prejudicii de imagine, indiferent de modalitatea în care se face declaraţia (în publicaţii scrise accesibile publicului, prin declaraţii verbale accesibile publicului ori într-un mediu on-line accesibil publicului)” și ”să nu mai furnizeze presei nicio informaţie referitoare la reclamant, de natură să îl defăimeze sau denigreze pe reclamant ori de natură să îi aducă acestuia prejudicii de imagine, indiferent de modalitatea în care se face furnizarea de informaţii (prin comunicare cu reprezentanţi ai presei sau prin intermediari ai pârâtului ori ai presei sau în publicaţii scrise accesibile publicului, prin declaraţii verbale accesibile publicului ori într-un mediu on-line accesibil publicului)”.