Descinderi ale polițiștilor din Capitală la 10 adrese într-un dosar de FURT. Prejudiciul se ridică la 800.000 de lei. 10 suspecți, conduși la audieri

Publicat: 02 10. 2024, 09:47

This browser does not support the video element.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au descins, miercuri dimineața, la 10 adrese unde au desfășurat percheziții în cadrul unei anchete privind furtul de băuturi alcoolice în formă continuată. Zece persoane, suspectate că ar fi produs un prejudiciu de circa 800.000 de lei au fost conduse la audieri.

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție, alături de echipe din Secțiile 1-4 Poliție, au desfășurat, în data de 2 octombrie 2024, o acțiune coordonată în București, județul Ialomița și județul Dâmbovița, în urma unor sesizări referitoare la furtul de băuturi alcoolice dintr-un depozit.

Acțiunea a fost întreprinsă într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

În iulie 2024, polițiștii au fost sesizați de un reprezentant al unei societăți comerciale, care a raportat că mai multe persoane sustrag fără drept băuturi alcoolice din depozitul companiei sale.

După desfășurarea unor activități complexe de cercetare penală, s-a constatat că 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani, ar fi furat băuturi alcoolice din depozitul societății comerciale din Sectorul 1, în perioada ianuarie 2024 – prezent. Prejudiciul total estimat în acest caz se ridică la aproximativ 800.000 de lei.

Astfel, la data de 2 octombrie 2024, au fost executate 10 mandate de percheziție și 10 mandate de aducere. Pe parcursul acțiunii, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru anchetă. Suspecții au fost depistați și urmează să fie conduși la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale necesare.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 5 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei.