Descoperire inedită! O navă grecească, veche de peste 2400 de ani, găsită în Marea Neagră
Descoperire inedită! O navă grecească, veche de peste 2400 de ani a fost găsită în Marea Neagră.
Nava a fost descoperită în octombrie 2018, ambarcațiunea fiind declarată oficial cea mai veche epavă intactă din lume, scrie www.thetimes.co. Găsită la mare adâncime, la sub 2000 de metri, nava s-a conservat în lipsa oxigenului.
”Atunci când ROV [vehiculul cu telecomandă] se scufundă puteți vedea această navă atât de bine conservată, aproape perfect. Pare că revine de undeva din timp. Este ca o altă lume”, a declarat Helen Farr pentru BBC.
Acest tip de navă, destinată transportului de mărfuri, seamănă foarte mult cu acele corăbii pictate în scop decorativ pe vasele ceramice grecești, în care se transporta vinul.
Însă, este posibil ca nava descoperită să fie o galeră feniciană, având în vedere că aceștia au fost primii navigatori care au ajuns în Marea Neagră din Mediterana.
Marea Neagră, plină de nafe scufundate de-a lungul timpului
Aceasta nu este singura epavă din Marea Neagră, aceasta fiind plină de nafe scufundate de-a lungul timpului. De asemenea, Marea Neagră este mormânt și pentru numeroase nave din timpul celor două războaie mondiale.
Cel mai cunoscut distrugător scufundat în Marea Neagră este Moskva, mândria flotei ruseşti din cel de-al Doilea Război Mondial, care venise în convoi să atace litoralul românesc. Nava de război a fost distrusă de un proiectil tras de Armata Română şi scufundat la o adâncime de 45 de metri travers de Tuzla, în vara anului 1941. A fost prima şi ultima încercare de a ataca România cu nave de suprafaţă, scrie Adevărul.