Femeia găsită moartă pe câmpul din Dâmbovița ar fi fost ucisă în urmă cu o lună. Anchetatorii ar avea deja un SUSPECT
Informații noi în cazul speței femeii găsite moartă pe câmpul din Dâmboviţa. Potrivit surselor Gândul, cadavrut găsit era fragmentat, iar în urma căutărilor s-au găsit părțile lipsă din corp. Sursele citate au mai precizat că aceasta ar fi fost ucisă în urmă cu o lună, iar în cauză ar exista deja un suspect. Totodată, femeia ar fi fost dată dispărută în urmă cu o lună.
Sâmbătă dimineața a fost surprinsă o întreagă desfăşurare de forţe pe câmpul din Dâmboviţa, acolo unde a fost descoperit cadavrul fragmentat. Anchetatorii cercetează în amănunt zona, în căutare de probe. Din datele Gândul, potrivit datelor existente până la această oră, reiese că femeia ar fi fost ucisă și are în jur de 30 de ani.
„Pe o rază de 100 mp erau împrăștiate bucăți din corp. Parchetul Tribunalului Dâmbovița se ocupă de caz, pentru a identifica modul în care femeia a fost ucisă, mobilul crimei și ucigașul. La aceasta oră, toate componentele umane sunt ridicate de criminaliști, ambalate și sigilate, pentru a fi trimise la Serviciul de Medicină Legală”, au precizat sursele Gândul.
Cadavrul femeii a fost găsit pe câmp, în apropierea Autostrăzii A1. Criminaliştii încearcă acum să identifice persoana decedată, dar şi pe cel care a lăsat-o pe câmp.
Ce ipoteze iau în calcul criminaliștii
Momentan, nu se cunoaște nici cine este femeia găsită moartă, dar nici modul în care şi-a pierdut viaţa. Din primele informaţii, autorităţile ar lua în calcul inclusiv varianta unei crimei, dar aşteaptă acum rezultatele necropsiei, potrivit Antena 3.
„La data de 5 aprilie, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați cu privire la faptul că pe câmpul din apropierea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, a fost observat cadavrul unei persoane.
A fost constituită o echipă complexă de cercetare, condusă de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar toate activitățile sunt în curs de desfășurare”, a informat IPJ Dâmbovița.
Polițiștii nu exclud varianta unui accident rutier sau a unei crime, având în vedere că trupul era dezmembrat. Oamenii legii vor efectua necropsia și mai multe teste, pentru a o identifica pe victimă.
CITIȚI ȘI:
CRIMĂ în Italia: Un român este acuzat că și-ar fi împins concubina de la geam