Noi detalii din ancheta în cazul UCIDERII omului de afaceri Adrian Kreiner: A fost restrâns cercul suspecţilor. Există bănuiala că sunt români
Apar noi detalii din ancheta în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner. Procurorii spun că a fost restrâns cercul suspecţilor și există bănuiala că sunt români.
Cercetările continuă în cazul crimei de pe strada Moldoveanu din municipiul Sibiu. La acest moment urmărirea penală se desfăşoară „in rem”, nefiind începută urmărirea penală faţă de nicio persoană.
„A fost restrâns cercul suspecţilor, fiind înregistrate progrese în activitatea de identificare a celor trei autori. În continuare se lucrează pe mai multe planuri în vederea depistării şi tragerii la răspundere penală a infractorilor. Procurorul criminalist ia în calcul mai multe variante în ceea ce priveşte mobilul crimei.
Contrar celor vehiculate în mass-media, până în prezent în cauză nu a fost dispusă nicio percheziţie domiciliară şi nu au fost efectuate descinderi în vederea capturării autorilor. La acest moment există bănuiala că cei trei autori sunt cetăţeni români. În ceea ce priveşte imaginile video care circulă în spaţiul public reprezentând trei persoane purtând cagule, putem confirma că aceste imagini se regăseau deja la dosarul cauzei fiind luate în considerare în investigaţie.
Procurorul criminalist beneficiază de sprijinul unei echipe constituite din lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale, precum şi din cadrul altor inspectorate judeţene de poliţie din ţară şi din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR, cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR”, a transmis prim procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Cine moștenește firmele și averea fabuloasă a lui Adrian Kreiner
Adrian Kreiner a murit după ce, săptămâna trecută, în noaptea de duminică spre luni, trei bărbați care purtau măști și mănuși au intrat în vila lui din Sibiu și l-au bătut cu bestialitate timp de aproximativ 40 de minute. Acesta era acasă alături de fiica lui, în vârstă de 20 de ani, care abia venise din Austria și de iubita sa, Adriana Emilia Viliginschi.
Când Kreiner era torturat, femeia ar fi stat ascunsă într-un dulap, în timp ce fata a fost amenințată cu pistolul, după ce, inițial, unul dintre atacatori a băgat glonț pe țeavă pentru a fi mai convingător.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai omului de afaceri a dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, întreaga poveste de viață a milionarului. În plus, bărbatul spune că apropiații lui Kreiner presupun că acesta a fost victima unei crime la comandă, iar mobilul faptei ar putea avea legătură cu ultimele planuri de afaceri ale businessmanului sibian.
Potrivit sursei citate, afaceristul a plecat în Austria încă de foarte tânăr, pentru a-și găsi de lucru. Pe atunci, sibianul se numea Adrian Mercurian și nu voia decât să muncească pe brânci, pentru un trai mai bun. Tânărul sibian s-a angajat la o fabrică de piese auto, unde a început să învețe meserie. Cu timpul, a cunoscut o o austriacă simplă, din clasa de mijloc, iar în scurt timp au avut o fiică. La momentul căsătoriei, sibianul a considerat că este mai indicat să preia numele soției, în condițiile în care trăia în Austria și avea deja propriul plan de afaceri.
Despărțit de soție, bărbatul a revenit la Sibiu sub numele de Adrian Kreiner, unde și-a deschis compania Matec CNC Technik și a început să producă piese și componente pentru industria auto, în beneficiul companiei Ina Schaeffler din Brașov, un jucător important în industria de maşini-unelte, componente pentru industria de autovehicule şi rulmenţi de mari dimensiuni.
Între timp, la sugestia apropiaților, Kreiner a dezvoltat și propria criptomendă, pe care a denumit-o GMD și în care a investit, spun sursele citate, 1,3 milioane de euro.
Adrian Kreiner avea o viață amoroasă discretă
În ciuda averii sale impresionante, Adrian Kreiner a ales să ducă o viață extrem de discretă, cu toate că era un mare amator de cluburi și petreceri cu femei frumoase. În acest sens, viața amoroasă a omului de afaceri era considerată de prietenii lui mai degrabă ciudată. Cu toate că avea o relație stabilă cu Adriana Emilia Viliginschi, cei doi nu ieșeau împreună decât la nunți, botezuri sau alte evenimente oficiale. Mai mult decât atât, nici ea și nici el nu aveau, pe platformele de socializare, fotografii împreună.
Prietenii lui Kreiner spun că acesta era un om foarte darnic, care i-a ajutat cu bani pe mulți dintre angajații săi, în special cu împrumuturi pentru case și autoturisme. În același timp, nu căuta să intre în conflict cu nimeni, iar atunci când era în club cumpăra băutură pentru oricine părea că nu are suficienți bani pentru distracție. Totodată, deși, spun cunoscuții, era destul de aventurier din punctul de vedere al vieții amoroase, Adrian Kreiner nu făcea niciodată avansuri femeilor despre care știa că sunt implicate într-o relație.
Afacerile sibianului ar fi început să scârțâie după izbucnirea războiului din Ucraina, când prețul metalului a început să crească. Atunci, Kreiner ar fi încercat o renegociere a contractului cu fabrica din Brașov, în sensul în care să prelucreze piesele cu metalul clienților, iar pe de altă parte a scos la vânzare o parte din acțiunile Matec CNC Technik.
Vizavi de această tranzacție, omul de afaceri ar fi destăinuit prietenilor apropiați că a negociat cu mai mulți investitori, însă rezultatul discuțiilor este mai degrabă marcat de incertitudine, fără să ofere vreun indiciu cu privire la identitatea persoanelor respective.
Ca urmare, potrivit prietenilor apropiați ai lui Adrian Kreiner, aceasta ar putea fi cheia atacului din noaptea de duminică spre luni.
Milionarul nu avea camere de supraveghere în interiorul vilei
Sursele citate au dezvăluit că fiica lui Kreiner ar fi povestit că, în momentul în care unul dintre atacatori a armat pistolul și i l-a îndreptat către cap, unul dintre complici ar fi strigat la el „Dan!”, sau „Done!”. Ca urmare, fata nu a înțeles dacă atacatorul se numește Dan și a fost strigat pe nume, ori banditul respectiv l-a notificat, în limba engleză, cu privire la faptul că „este gata”, în sensul că treaba a fost făcută.
Singurele imagini în care apar autorii crimei au fost surprinse de camere de luat vederi din zonă, în condițiile în care sistemul e supraveghere video fusese decuplat de criminali. Sibianul avea camere de supraveghere doar în exteriorul casei, în condițiile în care se temea ca nu care cumva răufăcătorii cibernetici să obțină imagini din interior, legate de viața lui privată.
Trupul neînsuflețit al milionarului a fost înmormântat, vineri, la Sibiu. De organizarea înmormântării și a parastasului s-au ocupat prietenii afaceristului, iar costurile au fost decontate de firma acestuia. Sursele citate au precizat că averea va fi împărțită între mama, fiica și iubita milionarului, în timp ce ultimele două ar trebui să se ocupe de viitorul companiei.
Totodată, prietenii lui Kreiner au spus că milionarul își aducea des fiica în România, unde încerca s-o învețe cât mai multe despre afacerea familiei, în așa fel încât, la un moment dat, să se poată descurca singură.
CITIȚI ȘI: