Detalii care trimit către Rusia, în codul SURSĂ al site-ului firmei sud-africane care ar fi plătit influenceri pentru Călin Georgescu

Publicat: 13 12. 2024, 19:02
Sursa: Mediafax

O publicație din Polonia, OKO.press, a investigat site-ul agenției sud-africane FA, care este acuzată de SRI că a plătit influenceri români pentru a-l susține pe candidatul de dreapta radicală Călin Georgescu. Acesta a fost cel mai probabil construit de programatori ruși, argumentează jurnaliștii polonezi.

În documentele desecretizate de CSAT, Agenția FA a fost menționată de SRI ca fiind finanțatorul postărilor pe rețelele sociale favorabile lui Călin Georgescu. După ce Le Monde a dezvăluit că compania sud-africană cu sediul în Varșovia angajează lucrători polonezi și ucraineni, polonezii au investigat Agenția FA.

OKO.press, o publicație poloneză, a dezvăluit o conexiune posibilă cu Rusia în activitățile unei agenții de marketing sud-africane care se implică în alegerile prezidențiale din România.

Agenția sud-africană are, de fapt, sediul în Varșovia

Toate acestea au apărut ca urmare a unui articol publicat de Le Monde care a dezvăluit că agenția FC, care se pretinde a fi din Africa de Sud, are de fapt sediul în Varșovia. Jurnaliștii polonezi susțin că au descoperit altceva în timp ce au încercat să afle mai multe despre acest subiect.

Anna Mierzynska, cea care semnează articolul din publicația poloneză, este un analist social media și este specializată pe amenințările informatice, în special ce țin de dezinformarea promovată de Rusia. Este autoarea cărții „Efectul Distructiv. Cum ne afectează dezinformarea viețile noastre”. Ea colaborează cu portalul polonez OKO.press.

FA Agency a fost prima dată menționată în documentele SRI ca fiind o companie de origine sud-africană care a fost implicată în atragerea influencerilor români pentru a susține candidatura lui Călin Georgescu.

FA Agency a contactat influenceri prin e-mail și le-a oferit o sumă de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip pe care l-au produs, conform SRI.

Deși FA Agency pare să fie o companie sud-africană, reporterii Le Monde au descoperit că de fapt are sediul în Varșovia și angajează specialiști în „marketing afiliat” din Polonia și Ucraina.

FA Agency a început să-și ascundă urmele pe internet, potrivit OKO.press. Instagram-ul angajaților săi a dispărut, iar singurul site web care a rămas a fost înregistrat în mai 2024.

Agenția nu apare menționată pe internet și nu are conturi de social media. În plus, în Polonia nu există nicio companie înregistrată sub acest nume.

OKO Press a examinat site-ul agenției, FAAgency.org, care era simplu și conținea o mulțime de detalii despre companie. Polonezii au observat comentarii în limba rusă în codul sursă al site-ului, o situație neobișnuită.

Limba engleză este folosită de programatorii din întreaga lume. Când lasă notițe, aceștia explică uneori comenzile și folosesc limba maternă. Publicația poloneză afirmă că „acesta este probabil ceea ce s-a întâmplat în acest caz”.

Codul sursă conține șapte comentarii în limba rusă

Site-ul web al Agenției FA este realizat folosind JavaScript. Codul sursă conține șapte comentarii în limba rusă.

În conformitate cu articolul publicat în Polonia, site-ul web examinat nu se bazează pe un sistem de management al conținutului (CMS) comun, cum ar fi WordPress. Este un sistem care a fost construit de la zero de un programator sau de o persoană care lucrează într-o echipă care vorbește rusă. sau că a folosit codul dintr-un alt proiect care are legătură cu Rusia sau se concentrează pe piața rusă.

Documentele CSAT care au fost declasificate de președintele Iohannis indică rapoartele SRI care indică o acțiune planificată în prealabil în favoarea lui Călin Georgescu și care implică „modul de operare al unui actor statal”.