Detalii despre funeraliile şi înmormântarea lui Mihail Gorbaciov. Fiica sa a făcut anunțul
Funeraliile și înmormântarea lui Mihail Sergheevici Gorbaciov – ultimul lider sovietic – se vor desfășura sâmbătă, 3 septembrie, a anunţat fiica sa, Irina, potrivit agenţiei Interfax. Potrivit acesteia, înmormântarea va avea loc la cimitirul Novodevici din Moscova.
Ceremonia funerară va avea loc în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, rezervată personalităţilor ilustre. Tot acolo a fost depus şi trupul lui Stalin, la moartea sa, în anul 1953.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedinţia rusă va decide în cursul zilei de azi dacă Mihail Gorbaciov va avea parte de funeralii de stat. De asemenea, el a mai precizat că preşedintele Vladimir Putin urmează să decidă dacă va participa la funeralii.
Kremlinul l-a descris, miercuri, pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar i-a reproşat în acelaşi timp „romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident, scrie Agerpres.
Mihail Gorbaciov a murit, marți, la vârsta de 91 de ani, au relatat agențiile de presă ruse, citând oficiali ai Spitalului Clinic Central din Moscova, unde era internat fostul lider sovietic.
„Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit în această seară după o boală gravă și lungă”, a informat Spitalul Clinic Central, potrivit agenției ruse Interfax.
Cine a fost Mihail Gorbaciov
Gorbaciov a încheiat Războiul Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reușit să prevină prăbușirea Uniunii Sovietice. Ultimul președinte al URSS a încheiat parteneriate cu puterile occidentale pentru a înlătura Cortina de Fier, care divizase Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Încercările sale de reformare a URSS au dus la încheierea Războiului Rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice.
În 1989, arunci când protestele pro-democrație au cuprins națiunile din blocul sovietic din Europa de Est comunistă, Gorbaciov s-a abținut de la folosirea forței – spre deosebire de liderii anteriori ai Kremlinului, care trimiseseră tancuri pentru a zdrobi revoltele din Ungaria în 1956 (Nikita Hrușciov) și Cehoslovacia în 1968 (Leonid Brejnev).
Protestele pro-democrație din statele blocului comunist au alimentat aspirațiile pentru autonomie în cele 15 republici ale Uniunii Sovietice, care s-au dezintegrat în următorii doi ani într-o manieră haotică. Mihail Gorbaciov s-a luptat în zadar să prevină acel colaps.
Devenind secretar general al Partidului Comunist Sovietic în 1985, la 54 de ani, el și-a propus să revitalizeze sistemul introducând libertăți politice și economice limitate, dar reformele sale au scăpat de sub control.
Politica sa de „glasnost” – libertatea de exprimare – a permis critici până atunci de neconceput la adresa partidului și a statului sovietic, dar i-a încurajat și pe naționaliștii care au început să facă presiuni pentru independență în republicile baltice din Letonia, Lituania, Estonia și din alte țări care intrau în componența URSS.
Înainte de începerea războiului din Ucraina, Gorbaciov s-a poziționat împotriva Statelor Unite pe care le-a acuzat că s-au proclamat câștigătoare ale Războiului Rece.
Ulterior, după izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina, a condamnat – într-un interviu oferit jurnalistului Alexei Venediktov – intervenția lui Putin. El s-a declarat consternat, pentru că își vedea munca vieții sale „distrusă” de Vladimir Putin. În 1990, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Vă recomandăm și:
- VIDEO | Cum l-a sfătuit Gorbaciov pe Ceaușescu să-și salveze viața. Ioan Mircea Pașcu: „I-a spus să se ducă la Scornicești și va scăpa!”
- Ion Iliescu, la moartea lui Mihail Gorbaciov: „A fost, totuși, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa și în lume”