Detalii din RECHIZITORIUL lui Macovei. Motociclist: Nu am fost contactat nici direct, nici indirect de către doamna Macovei

Publicat: 28 09. 2023, 16:36
Actualizat: 28 09. 2023, 16:46
Monica Macovei

Probele și expertizele realizate în urma accidentului în care a fost implicată Monica Macovei dovedesc faptul că fostul ministru al Justiției a fost cea care a intrat pe contrasens și a lovit motociclistul, acesta având nevoie de peste 100 de zile de îngrijiri medicale.

Totodată, ancheta procurorilor arată că în momentul impactului, Monica Macovei avea 73 km/h, iar limita de viteză pe acel segment de drum era de 50 de km/h, conform rechizitoriului obținut de Lumea Justiției.

„Din raportul întocmit de către S.C. a reieșit faptul că, anterior cu 5 secunde impactului, autoturismul condus de către inculpata M.M.L. se deplasa cu o viteza de 115.367 km/h, accelerația era la 47,5 %, frânele nu erau activate, iar la momentul T0 viteza de deplasare era 73.398 km/h, frânele activate, iar accelerația la 0%”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică auto al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, anterior impactului, autoturismul marca Suzuki Vitara se deplasa pe o traiectorie oblică spre stânga față de axul drumului, iar motocicleta Honda Varadero circula aproximativ paralel cu axul drumului.

În momentul impactului, partea laterală stânga a autoturismului Suzuki Vitara a intrat în coliziune cu partea laterală stânga a motocicletei Honda Varadero. Locul impactului s-a situat pe sensul de mers Mangalia – 2 Mai, la o distanță măsurată în plan longitudinal de circa 15,5 metri față de motocicletă, iar în plan transversal la o distanță de circa 0,9 metri față de axul drumului. Viteza inițială de deplasare a motocicletei a fost de 86 km/h.

„Starea de pericol a fost declanșată de către suspecta M.M.L. în momentul în care a pătruns cu autoturismul Suzuki Vitara pe sensul de mers Mangalia-2 Mai”, se mai arată în rechizitoriu, potrivit Lumea Justiției.

În rechizitoriu este și declarația oferită de Monica Macovei procurorilor de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Astfel că, potrivit fostului ministru al Justiției, după accident, nu s-a apropiat de motociclistul rănit.

„Persoana care condusese respectiva motocicletă se afla întinsă pe asfalt, la o distanta pe care nu o pot aprecia față de motocicletă, dar sigur nu era departe. De asemenea, erau persoane strânse în jurul celui care condusese motocicleta. Nu m-am apropiat de el, deoarece se strânsesera mai multe persoane în jurul lui, care afirmau că s-a anunțat deja Ambulanța, respectiv Serviciul 112′”

Tot în rechizitoriu se află și declarația motociclistului care a mărturisit că nu a fost contactat niciodată de Monica Macovei.

„În perioada scursă de la producerea accidentului până azi, nu am fost contactat nici direct, nici indirect de către doamna M.M.”.

Parchetul Curții de Apel Constanța reține că Monica Macovei a recunoscut fapta de vătămare corporala din culpă în momentul în care a cerut încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, acord respins de procurori.

CITEȘTE ȘI:

Monica Macovei, trimisă în judecată. Fostul ministru al Justiției a rănit grav un motociclist

SURSE: Monica Macovei așteaptă DECIZIA procurorilor, după ce a cerut încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției