Un tânăr de 27 de ani din București a fost la un pas de a-și pierde viața după ce s-a spânzurat cu o curea de balustrada scării. Un apel la 112 în timp util și intervenția rapidă a polițiștilor de la Secția 7 au făcut diferența dintre viață și moarte.
Surse judiciare au declarat pentru Gândul că bărbatul s-ar fi deplasat la locuința concubinei sa își vadă copiii însă aceasta a refuzat, în condițiile în care pe numele său exista un ordin de protecție, emis împotriva sa din luna martie și valabil până la data de 10 mai 2023.
Copleșit de regret și aflat într-o stare emoțională extremă, tânărul de 27 de ani s-a spânzurat cu o curea de balustrada scării. Însă un apel la 112 și intervenția rapidă a poliției i-a salvat viața. Oamenii legii au ajuns la fața locului în circa 2 minute de la apel, iar unul dintre polițiști l-a ținut de picioare, în timp ce celălalt a tăiat cureaua.
„Ora 13:20, un apel la 112 avea să anunțe gestul tragic la care apelase un bărbat de doar 27 de ani. Copleșit de probleme, acesta a decis să-și pună capăt zilelor. Într-o astfel de misiune, când viața unui om atârnă de un fir de ață fiecare minut contează.
Știm asta cu toții, iar colegii de la Secția 7 Poliție nu au ezitat nicio secundă în momentul în care au preluat apelul. Într-o fracțiune de secundă au plecat spre locul indicat. Două minute mai târziu au ajuns la bărbatul care a decis să-și încheie socotelile cu viața. Două minute! De atât au avut nevoie.
Ajunși acolo, i-au acordat imediat bărbatului primul ajutor și au făcut tot posibilul să-l țină în viață până au ajuns medicii la el. O ambulanță l-a transport ulterior la spital.
Ne bucurăm că am reușit să salvăm un bărbat care mai are atâția ani de trăit și atât de multe lucruri de realizat în viață.
Iar pe voi, dragi colegi, vă felicităm pentru modul în care ați acționat, dar și pentru că, mai presus de orice, ați salvat viața unui om. Suntem mândri de voi!”, au scris colegii de la poliția Capitalei pe pagina de Facebook a instituției.
„Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 7 au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din Sectorul 2, se află un bărbat care intenționează să se spânzure.
Polițiștii au rămas cu bărbatul până la sosirea unui echipaj medical, care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În continuare se efectuează verificări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.