Detalii șocante despre ostaticii uciși din greșeală de armata Israelului: Erau dezbrăcați și țineau în mână un steag alb

Publicat: 16 12. 2023, 16:59
Cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Gaza de către forţele israeliene

Cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Gaza de către forţele israeliene nu aveau cămăşi pe ei şi ţineau în mână un steag alb, este concluzia unei anchete iniţiale asupra incidentului.

Totul s-a întâmplat într-o zonă de lupte intense, unde militanţii Hamas operează în ţinută civilă şi folosesc tactici de disimulare, a precizat oficialul.

Un soldat i-a văzut pe ostatici ieşind la zeci de metri de forţele israeliene în zona Shejaiya, a precizat oficialul, conform Reuters.

„Toţi sunt fără cămăşi şi au un băţ cu o cârpă albă pe el. Soldatul se simte ameninţat şi deschide focul. El declară că sunt terorişti, ei (forţele) deschid focul, doi sunt ucişi imediat”, a declarat oficialul militar.

Toți cei trei ostatici uciși aveau mai puțin de 30 de ani

Cel de-al treilea ostatic a fost rănit şi s-a retras într-o clădire din apropiere, unde a cerut ajutor în ebraică, a precizat oficialul, citat de News.ro.

„Imediat, comandantul batalionului emite un ordin de încetare a focului, dar din nou se trage spre al treilea personaj şi moare şi el”, a relatat oficialul. „Acest lucru a fost împotriva regulilor noastre de angajare”, a adăugat el.

Armata i-a identificat, vineri, pe cei trei ostatici ca fiind Yotam Haim şi Alon Shamriz, din kibbutzul Kfar Aza, şi Samer Talalka, din kibbutzul Nir Am din apropiere, toţi răpiţi de Hamas la 7 octombrie. Toţi aveau mai puţin de 30 de ani.

Armata israeliană a împușcat mortal trei ostatici confundați cu teroriști islamiști, în Fâșia Gaza

Armata israeliană a împușcat din greșeală, în nordul Fâșiei Gaza, trei ostatici israelieni care scăpaseră din captivitatea grupurilor islamiste. (Detalii suplimentare despre subiect puteți citi aici…)

Incidentul extrem de grav va genera presiuni suplimentare asupra Guvernului Benjamin Netanyahu pentru a relua negocierile cu grupul islamist Hamas în scopul eliberării celor peste 135 de ostatici din Fâșia Gaza.

În ultimele săptămîni, armata israeliană a intensificat ofensiva în Fâșia Gaza pentru a distruge infrastructura grupului islamist Hamas, după un armistițiu care a permis eliberarea a numeroși ostatici.

Guvernul israelian va fi supus unor presiuni tot mai intense și din partea Washingtonului. Rudele ostaticilor care au și cetățenie americană au avertizat, vineri, că răbdarea lor se apropie de ”un punct de fierbere”.

Citește și: Bernie Sanders cere Congresului SUA să verifice ajutorul oferit Israelului /Guvernul israelian permite suplimentarea asistenței în Gaza