Prima pagină » Actualitate » Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar al Germaniei, amendă-record pentru nerespectarea regulilor privind Euribor

Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar al Germaniei, amendă-record pentru nerespectarea regulilor privind Euribor

Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar al Germaniei, amendă-record pentru nerespectarea regulilor privind Euribor

Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar al Germaniei, a primit o amendă-record de la organismul care supervizează sectorul financiar german, BaFin. Astfel, banca este sancționată cu aproape zece milioane de euro pentru controale legate de rata dobânzii Euribor.

Amenda de 8,66 milioane de euro (9,77 milioane de dolari) anunţată miercuri este prima impusă de BaFin conform unei reglementări din 2018 prin care se încearcă prevenirea manipulării Euribor, o rată interbancară de referinţă în sectorul financiar mondial, transmite Reuters.

„La acel moment banca nu implementase politici şi sisteme eficiente de prevenţie şi de control”, a informat BaFin.

Sunt vizate operaţiunile Deutsche Bank din perioada aprilie 2019 – aprilie 2020, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

În ultimul deceniu, grupul bancar german s-a confruntat cu numeroase investigaţii şi amenzi din partea autorităţilor de reglementare.

În aprilie, BaFin a cerut Deutsche Bank să implementeze noi măsuri pentru prevenirea spălării de bani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit