DEZASTRU la Oradea după o furtună de doar câteva minute. Zeci de copaci au fost distruși

Publicat: 26 07. 2023, 22:45
Actualizat: 26 07. 2023, 23:58

O furtună de doar câteva minute a provocat un adevărat dezastru, marți seara, la Oradea. Sute de copaci au fost puse la pământ, iar mai multe case au fost afectate.

Totodată, parcurile din oraș au fost devastate, iar grădina zoologică a fost închisă, notează presa locală.

Efectele furtunii au putut fi observate mai bine miercuri dimineața. Vântul puternic a distrus zeci de copaci, iar trunchiurile lor stăteau căzute peste alei, blocând total sau parţial accesul trecătorilor.

Dintr-un capăt în altul al parcului se puteau vedea crengi rupte sau trunchiuri căzute peste bănci. Rădăcinile, unele cu un diametru de câţiva metri, au fost smulse din pământ, iar dalele din beton sau asfaltul proaspăt turnat pe aleile din parc au fost distruse, arată ebihoreanul.ro.

Acelaşi peisaj trist este şi în Parcul Bălcescu şi Parcul 22 Decembrie, unde copacii căzuţi au rupt bănci, coşuri de gunoi sau garduri.

În Parcul Bălcescu, trecătorii nu aveau pe unde să traverseze, fără să fie nevoiţi să treacă peste covorul de crengi.

Până la ora prânzului, doar în Parcul 22 Decembrie cregile au fost degajate de pe alei.

Locuitorii zonei sunt încă şocaţi. „Totul a durat cinci minute. Am văzut ca un vârtej care dă iama în copacii bătrâni dinspre strada Olteniei, îi rupe ca pe nişte crenguţe, îi pune la pământ, după care dispare”, a povestit un riveran pentru sursa citată.

Sursa foto: ebihoreanul.ro.