Zeci de solarii din județul Olt au fost distruse de vântul puternic. Acum, fermierii speră să fie ajutați de autorități pentru că, în caz contrar, riscă să intre în faliment.
„Cu natura nu te poți pune. Din păcate, azi-noapte la ora 2:00, fermierii din comuna Strejești, Olt, s-au confruntat cu ceva nemaiîntâlnit. Sperăm că vom fi ajutați.
Suntem în prag de faliment. Sunt sigur că vom primi despăgubiri și, pe viitor, sper că vom putea asigura solariile și culturile”, este mesajul unui fermier din Olt.
După blocajul pieței de legume, în care prețurile au căzut mult sub prețul de producție, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02:00, o vijelie puternică a distrus solariile legumicultorilor din Strejești.
„Schimbările climatice sunt o realitate nu o ficțiune”, spunea fostul ministru Petre Daea.
„Pe lângă sistemul antigrindină, care deja protejează o mare parte din țară, sistemele de irigațiile la care se lucrează în ritm alert, trebuie sa înțelegem cu toții (legumicultorii, clasa politică și firmele de asigurare) și să luăm în serios tot ce se întâmpla cu schimbările climatice actuale și găsită cea mai bună variantă ca sa asigurăm spațiile protejate, culturile agricole și veniturile fermelor românești”, este mesajul lui Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri Olt.
Foto-video: Elena Ailuțoaei