Prima pagină » Actualitate » Dezbateri haioase la PMB: „Scoateți sintagma salariata gravidă «este femeia». Poate să nască un bărbat? Sau să alăpteze? E stupid. Suntem obligați să aerisim, dar sunt birouri care nu au geamuri” | DOCUMENT EXCLUSIV

Dezbateri haioase la PMB: „Scoateți sintagma salariata gravidă «este femeia». Poate să nască un bărbat? Sau să alăpteze? E stupid. Suntem obligați să aerisim, dar sunt birouri care nu au geamuri” | DOCUMENT EXCLUSIV

Gândul a intrat în exclusivitare în posesia unui document care prevede Regulamentul de Ordine Interioră propus de șefii de la Resurse Umane din Primăria Capitalei, și care a intrat în dezbatere cu reprezentanții salariaților. Astfel, sindicaliștii de la Forum solicită în cadrul consultărilor eliminarea mai multor prevederi, precum desfacerea contractului de muncă a celor care nu se supun medicinei muncii. De asemenea, sindicaliștii solicită ca angajații să termine programul la ora 14.00 în zilele de vineri. Documentul nu este lipsit de reacții amuzante.

Un draft al Regulamentului de Ordine Interioră din Primăria Capitalei a fost trimis  recent pe mail, pe adresa sindicaliștilor, de către Geta Drăgoi, director executiv al Directiei Managementul Resurselor Umane din PMB, cu indicația de a se menționa „cu roșu” eventualele modificări.

Astfel, Dumitru Gherdan, reprezentant Forum, nu a stat foarte mult pe gânduri și a făcut mai multe corecturi.

De exemplu, la capitolul „Medicina Muncii”, cei de la PMB spun că, „potrivit Codului Muncii, sancţiunea ce se poate aplica în cazul refuzului prezentării la controlul medical periodic este desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă”.

Dumitru Gherdan solicită eliminarea acestui punct, pe care îl consideră abuziv și care nu ar fi stipulat în Codul Muncii.

Mai departe, reprezentantul angajaților din PMB scoate în evidență și o exprimare „stupidă”, spune el, legată de statutul femeilor gravide.

 

Potrivit documentului, „salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate”.

Sindicaliștii cer eliminarea sintagmei „este femeia”.

„Poate să nască un bărbat?? Sau să alăpteze? E stupid. Oricum se folosește cuvântul salariată, la feminin”.

„Trusele de prim ajutor din Primărie sunt expirate”

În ceea ce privește medicina muncii, reprezentanții salariaților atrag atenția că trusele de prim ajutor din PMB ar fi expirate.

La capitolul „Igienă”, regulamentul propus de șefii de la Resurse Umane prevede, printre altele, că  „salariaţii sunt obligaţi să respecte măsurile de prevenire şi protecţie stabilite pentru locul de muncă, să se asigure că locul de muncă este curat și igienic, astfel:

să curețe şi să dezinfecteze suprafeţele (spre ex: birouri, mese) și obiectele pe care le atinge frecvent (spre ex: telefoane, butoane, tastaturi)”, se arată în document.

„Parcă suntem la pușcărie, în izolare, marginalizați”

De asemenea, angajații trebuie să aerisească birourile.

„Parcă suntem la pușcărie, în izolare, marginalizați (…) Sunt birouri de la Registratură unde nu sunt ferestre sau geamuri (…) există firmă pentru curățenie”, spun reprezentanții angajaților.

Sindicaliștii mai solicită 30 de minute pentru pauza de masă, nu 15, pe motiv că din Primărie „nu se poate lua nici măcar o cafea”. Aceștia mai cer ca primăria să le asigure angajaților locuri de fumat.

Angajații să fie liberi vinerea, după orele 14.00

La capitorul „Program”, se cere ca angajații „să rupă ușa” la ora 14.00, vinerea.

„Programul de lucru al salariaţilor Primăriei Municipiului Bucureşti este de regulă, de luni până joi, între orele 08.00 – 16.30 şi vineri între orele 08.00 – 14.00, după caz, şi se afişează la sediul instituţiei”, mai cer sindicaliștii.

„Prin prezentul regulament se stabilesc, în special, dispoziţii cu caracter normativ intern privitoare la disciplina muncii în cadrul Primăriei Municipiului București şi, în general, dispoziţii privind raporturile dintre Primăria Municipiului București şi angajaţii săi. (…) Dispoziţiile prezentului regulament se aplică personalului din cadrul Primăriei Municipiului București având calitatea de salariaţi, indiferent de felul şi durata raportului de muncă (personal angajat cu contract individual de muncă sau funcţionari publici, pe durată nedeterminată sau pe durată determinată), persoanelor detaşate sau delegate în Primăria Municipiului Bucureşti, precum şi studenţilor care efectuează practică în cadrul instituţiei”, se arată în regulamentul care se afă în prezent în consultări cu reprezentanții salariaților din PMB.

 

 

 

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și