Dezvoltarea infrastructurii rutiere din România, discutată la Washington, la sediul Băncii Mondiale. Cristian Pistol anunță ce măsuri va lua CNAIR
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din România a fost subiectul central al unor importante discuții care au avut loc la Washington, la sediul Băncii Mondiale.
Din partea țării noastre a fost prezent directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Într-un mesaj postat pe Facebook, acesta a vorbit despre temele abordate în timpul întrevederilor din SUA.
Pistol: „BM și-a manifestat interesul”
Printre altele, Cristian Pistol arată că „reprezentanții de specialitate de la Banca Mondială și-au manifestat interesul pentru măsurile privind siguranța rutieră din România”.
Totodată, BM este „interesată să finanțeze o serie de proiecte rutiere în România și să ofere asistența tehnică! Reprezentanții acestui for financiar internațional și-au arătat deschiderea inclusiv pentru soluții și politici noi”.
Cristian Pistol: „În cadrul discuțiilor am stabilit să organizăm o întâlnire bilaterală la București pentru realizarea primelor demersuri necesare unei colaborări.
Politicile și strategiile pentru reducerea amprentei de carbon în procesul de construcție a infrastructurii reprezintă un obiectiv important pentru Banca Mondială.
Utilaje mai puțin poluante, materiale produse cât mai ecologic sau utilizarea unor materiale care pot fi reciclate, sunt cateva din propunerile reprezentanților Băncii Mondiale”.
De asemenea, a transmis șeful CNAIR, „pentru utilizatorii infrastructurii de transport Banca Mondială este interesată să finațeze în special montarea unor stații de încărcare electrice și cu hidrogen inclusiv pentru transportul rutier de marfă”.
Siguranța rutieră, în atenția Băncii Mondiale
„Siguranța rutieră reprezintă un alt punct de interes pentru Banca Mondială, ca și programele pentru îmbunătătirea infrastructurii din România. Reabilitarea unor poduri rutiere sau construcția unor poduri noi intră în aria de interes a finanțărilor acordate Romaniei de această instituție financiară.
Reprezentanții Băncii Mondiale au mai dat asigurări ca vor susține implementarea unor proiecte de infrastructură rutieră prin parteneriat public-privat.
Din partea Băncii Mondiale echipa prezentă la aceste discuții a fost condusă de domnul Shomik Raj Mehndiratta, Practice Manager Transport ECA-Europe”, a arătat Cristian Pistol.
Noua strategie a CNAIR
Cristian Pistol a arătat și care vor fi proiectele pregătite de CNAIR:
„În acest context am prezentat rezultatele Strategiei de Siguranță Rutieră (2010-2020) care a dus la scăderea cu 44% a numărului de accidente cu victime decedate pe rețeaua națională de drumuri.
Totodată, am detaliat noua strategie de siguranță rutieră pentru perioada 2022-2030 și modul în care urmărim implementarea acesteia.
În ceea ce privește măsurile pe care le vom aplica în continuare, am dat mai multe exemple:
- măsuri de resistematizare a circulației pe anumite drumuri naționale (în special DN2) în sistem alternativ 2+1;
- extinderea sistemului de protecție pasivă (parapet cu role și parapet de beton în zonele cu risc ridicat de accidente);
- resistematizarea unor intersecții periculoase, inclusiv prin realizarea de pasaje denivelate.
Reprezentanții Băncii Mondiale au apreciat demersurile CNAIR și au apreciat că problemele de siguranță rutieră trebuie tratate prin întărirea la nivel național a capacităților de colaborare și intervenție ale tuturor autorităților responsabile, atât la nivel central cât și local”.