Prima pagină » Actualitate » Dezvoltatorul imobiliar MRS din Ploiești, acuzat că inventează accesul din Bd. Republicii prin sufrageria unei vile: ”Una dintre locuințe nici măcar nu apare în planuri, nefiind intabulată”

Dezvoltatorul imobiliar MRS din Ploiești, acuzat că inventează accesul din Bd. Republicii prin sufrageria unei vile: ”Una dintre locuințe nici măcar nu apare în planuri, nefiind intabulată”

Dezvoltatorul imobiliar MRS din Ploiești, acuzat că inventează accesul din Bd. Republicii prin sufrageria unei vile: ”Una dintre locuințe nici măcar nu apare în planuri, nefiind intabulată”

La cererea dezvoltatorului imobiliar Maristar Construcții Civile SRL, comisia de specialitate din cadrul Primăriei Ploiești (CTATU) va analiza ”oportunitatea construirii unui ansamblu de blocuri în cartierul Albert din zona de nord a municipiului-reședință de județ”.

Proiectul imobiliar este contestat de riverani, oamenii spunând că ridicarea a trei blocuri noi în zonă va sufoca traficul și va afecta mediul înconjurător.

Maristar Construcții Civile SRL – prin intermediul biroului de arhitectură care a întocmit documentația – susține că viitorul ansamblu de locuințe va avea acces direct din Bulevardul Republicii din Ploiești, numai că, în contrapartidă, contestatarii proiectului spun că ”accesul real la viitorul ansamblu rezidențial se va realiza dintr-un drum îngust aflat pe teritoriul comunei Blejoi, iar pe terenul unde MRS declară că va avea acces la Republicii se află două vile cu etaj care nu se află în proprietatea dezvoltatorului”. Una dintre locuințe nici măcar nu apare în planuri, nefiind intabulată, mai spun contestatarii, potrivit actualitateaprahoveana.ro.

În data de 13 noiembrie 2020, Direcția de Urbanism a municipiului Ploiești a emis, la cererea SC Maristar Construcții Civile SRL, certificatul de urbanism nr. 1037. Prin adresa către primărie, antreprenorul MRS solicită documentul urbanistic în vederea elaborării unui studiu de oportunitate PUZ în vederea realizării unui ansamblu rezidențial în nordul municipiului. Adresa lotului specificată în cererea concepută de biroul de arhitectură Big Studio Arh-Design SRL, pe care urmează să se ridice blocurile, este Bulevardul Republicii, Nr 192 Bis. Este vorba despre lotul NC 145554.

MRS spune că noile blocuri vor îmbunătăți viața riveranilor

Locuitorii din zonă au depus deja un memoriu la primărie, contestând acest proiect imobiliar. În documentația MRS, dezvoltatorul afirmă că ”zona studiată în PUZ va beneficia de o îmbunătățire a calității vieții riveranilor”, numai că riveranii au o cu totul altă părere.

Riveranii au depus la registratura Primăriei Ploiești o serie de argumente:

  • Traficul rezultat în urma construirii acestui ansamblu rezidențial cu locuințe colective nu poate fi susținut de infrastructura zonei cu străzi și intersecții înguste.
  • PUZ-ul și propunerile aduse nu sunt în concordanță cu cadrul natural, estetic și arhitectural al zonei care este destinată, preponderent, caselor, nu blocurilor.
  • Construirea unui număr mare de apartamente și modul de amplasare al imobilelor generează un trafic sufocant la ieșirea din locație spre Ploiești în lipsa unui sens giratoriu în bulevardul Republicii – zona restaurantului Toscana (vizavi de fosta Via de Vie), poluare excesivă, limitarea spațiilor verzi.
  • Utilitățile actuale – apa, canal, salubritate – sunt subdimensionate și nu vor face față unor suprasolicitări prin construirea a încă trei blocuri.

În final, locuitorii reclamă faptul că studiul de oportunitate propus spre avizare și aprobarea documentației de urbanism conține date eronate sau incomplete. Memoriul depus de riverani – care cuprinde studiul de oportunitate PUZ/elaborare PUZ pentru construire locuințe colective – a fost deja depus la Urbanism, documentația fiind realizată de compania SC Big Studio-Arh Design SRL, societate condusă de arhitectul ploieștean Bogdan Georgescu.

Sursa foto – actualitateaprahoveana.ro

MRS: ”Accesele carosabile pe teren cat si circulatia in cadrul incintei se vor realiza printr-un proiect de sistematizare rutieră”

Actualitatea Prahoveană a trimis, de altfel, un set de întrebări dezvoltatorului imobiliar MRS.

Prin intermediul unui memoriu depus la registratura UAT Ploiești, locuitorii din zonă reclamă că traficul rezultat în urma construirii respectivului ansamblu rezidențial cu locuințe colective nu poate fi susținut de infrastructura zonei cu străzi și intersecții înguste.

MRS: Suprafata reglementata este formata din terenurile cu NC. 145326 si NC. 145554. Accesul se va realiza din B-dul Republicii prin NC. 145326 ( avand acordul proprietarilor ) si din strada De 108/140 cu NC . 26692 si iesirea se va realiza in B-dul Republicii. Strazile din zona conform PUG Ploiesti si Comunei Blejoi au zona carosabila la B-dul Republicii asfalt 2×3,5m si la De 108/140 asfalt 2×3,0m.

Reclamanții susțin că PUZ-ul și propunerile depuse la primăria Ploiești nu sunt în concordanță cu cadrul natural, estetic și arhitectural al zonei care este una destinată, preponderent, caselor, nu blocurilor.

MRS: Din punct de vedere urbanistic , conform PUG-ului in vigoare al localitatii PLOIESTI terenulrile apartin partial UTR N6 – zona IScx/Lmx – Zona mixta Institutii si servicii cu functiuni complexe si zona locuinte cu regim de inaltime mixt P+2-P+4 si partial Ter – Zona tehnico edilitara si retele aferente.

Construirea unui număr mare de apartamente și modul de amplasare al imobilelor generează un trafic sufocant la ieșirea din locație spre Ploiești în lipsa unui sens giratoriu în bulevardul Republicii – zona restaurantului Toscana (vizavi de fosta Via de Vie), poluare excesivă, limitarea spațiilor verzi.

MRS: Accesele carosabile pe teren cat si circulatia in cadrul incintei se vor realiza printr-un proiect de sistematizare rutiera, intocmit de un proiectant de drumuri autorizat. Respectivul proiect va trebuii sa aiba avizul favorabil al Politiei Rutiere ca mai apoi acesta sa fie sustinut in cadrul Comisiei Municipale Pentru Transport si Siguranta Circulatiei de unde va trebuii sa obtina aviz favorabil. Iesirea spre Ploiesti se va face prin folosirea sensului giratoriu de la CARREFOUR. Pe terenul reglementat se propun spatii verzi de minim 20% si locuri de joaca pentru copii. Pentru realizarea unui sens giratoriu in zona restaurantului Toscana doritorii pot face o documentatie pe o zona largita de Studiu.

Utilitățile actuale – apa, canal, salubritate – sunt subdimensionate și nu vor face față unor suprasolicitări prin construirea a încă trei blocuri.

MRS: Pentru documentatia de urbanism beneficiarul a obtinut avizele de la detinatorii retelelor edilitare:

Distrigaz SUD Retele – Aviz favorabil nr 316.097.564/02.03.2021

  • doua retele subterane OL RP 3” pe Bulevardul Republicii -retea PE RP 90 mm pe strada Hortensiei

Electrica – Aviz favorabil nr 49162 / 01.03.2021

  • retea LES 20KV pe Bulevardul Republicii
  • retea LEA 0,4KV TYIR pe Bulevardul Republicii

Apa Nova – Aviz favorabil nr 71 / 2021

  • retea apa PEID 630 si PEID 110
  • retea canalizare PAFSIN 800/CIRCULAR

Riveranii reclamă faptul că studiul de oportunitate propus spre avizare și aprobarea documentației de urbanism conține date eronate

Riveranii reclamă faptul că studiul de oportunitate propus spre avizare și aprobarea documentației de urbanism conține date eronate sau incomplete, cum ar fi:

  • a) Accesul real la ansamblul rezidențial nu se va putea efectua din Bulevardul Republicii, așa cum se afirmă în documentația depusă la primărie, ci din zona de nord, care aparține comunei Blejoi, printr-o stradă îngustă. Acest aspect va conduce la sufocarea traficului din zonă

MRS: Accesul se va realiza din B-dul Republicii prin NC. 145326 ( avand acordul proprietarilor ) si din strada De 108/140 cu NC . 26692 si iesirea se va realiza in B-dul Republicii. Strazile din zona conform PUG Ploiesti si Comunei Blejoi au zona carosabila la B-dul Republicii asfalt 2×3,5m si la De 108/140 asfalt 2×3,0m .

  • b) Pe lotul vecin, care are deschidere la Bulevardul Republicii, însă nu aparține companiei Dumneavoastră, este imposibilă realizarea unui drum de acces, situația din teren demonstrând existența a două imobile cu etaj, unul dintre acestea neapărând în planurile depuse la municipalitate în vederea avizării pozitive a memoriului de oportunitate

MRS: Pe terenul cu NC. 145326 cu acces din Bulevardul Republicii exista acordul notarial privind accesul si realizarea bransamentelor la retelele stradale.

  • În subsidiar, vă adresăm rugămintea să ne răspundeți și la următoarea întrebare: Dacă accesul din Bulevardul Republicii ar fi imposibil de realizat, iar drumul de acces alternativ este în nord, pe granița cu localitatea Blejoi, întreg procesul de avizare nu ar trebui să se desfășoare la departamentul de Urbanism superior UAT Ploiești, în speță cel aparținând de Consiliul Județean Prahova?

MRS: Accesul si iesirea se va face din Bulevardul Republicii. Accesul din strada De 108/140 cu NC . 26692 are o portiune cu latime de 2,61mp in UAT Ploiesti.

Sursa foto – actualitateaprahoveana.ro

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele