Diana Șoșoacă, după o întâlnire cu urșii pe Transfăgărășan: „Sunt periculoși, chiar dacă sunt mici” (VIDEO)
Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a publicat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook imagini de pe Transfăgărășan cu o ursoaică cu mai mulți pui, care stăteau pe marginea drumului.
„Problema este că nu-i hrănește absolut nimeni. Ursoaica își apără puii. Nu vă dați jos din mașină. Sunt periculoși chiar dacă sunt mici. Problema este că ar trebui hrăniți”, a spus Diana Șoșoacă într-un live pe Facebook.
„Problema este că ar trebui hrăniți. S-a găsit aici un urs mort de foame iar un alt pui cu capul crăpat de un topor”, a mai precizat aceasta, vorbind apoi de cazul „ursului Arthur” și de faptul că „ne vindem țara”…
Aceasta susține că urșii erau hrăniți înainte de ocoalele silvice din țară. La un moment dat aceasta se ceartă cu un primar din județul Argeș, care încearcă să alunge urșii cu ajutorul unor petarde.
O femeie a fost atacată de un urs, pe Transfăgărășan, după ce a ieșit pe geamul mașinii, în încercarea de a face o poză animalului. Imaginile au fost surprinse de un alt șofer și postate pe Facebook, pe 27 august.
CITEȘTE ȘI:
- Turist filmat când e atacat de un urs, pe un drum din zona Barajului Vidraru. Bărbatul se apropiase prea mult de animalul sălbatic, cu telefonul în mână (VIDEO)
- Un urs s-a urcat pe o mașină, într-o zonă turistică din județul Argeș (FOTO)
- O tânără din California și-a salvat fiul de 5 ani din ghearele unei pume, luptând cu felina cu mâinile goale