Diana Șoșoacă, implicată într-un nou SCANDAL cu poliția: „Te rog să-mi pui cătușele și să mă duci la secție!”
This browser does not support the video element.
Diana Șoșoacă, preşedintele partidului S.O.S. România, nu se dezminte! Aceasta este surprinsă cum se ceartă cu o polițistă din Voluntari, care i-a cerut să o legitimeze, senatoarea întrebând-o ironic „da ce nu știți cine sunt?” A continuat apoi, pe un ton răstit, cu discuții de genul: „Hai, du-mă la secție! Să mă duci acum la secție și să-mi pui cătuțele!”
În luna martie, senatoarea Diana Şoşoacă a rămas fără permis de conducere şi a fost amendată după ce a fost depistată în Buftea conducând cu 110 km/oră pe un tronson de drum pe care viteza maximă admisă era de 40 de km/oră.
Diana Şoşoacă a avut o dispută cu poliţiştii care au oprit-o în trafic, pe care i-a insultat şi ameninţat, punând întreaga situaţie pe seama sistemului care vrea să o oprească din campania electorală.
„Conducerea IGPR condamnă orice asociere a unui angajat al instituţiei cu o persoană aflată în campanie electorală”
Reamintim și faptul că Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a dispus de urgenţă efectuarea de verificări, după ce preşedintele partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a fost filmată purtând o cască de polițist.
„Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public în care un candidat la alegerile din data de 9 iunie apare purtând elemente din uniforma şi foloseşte motocicleta de serviciu a unui agent de poliţie, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al IGPR face următoarele precizări: conducerea IGPR condamnă ferm orice asociere a unui angajat al instituţiei cu o persoană aflată în campanie electorală şi folosirea echipamentelor şi a tehnicii din dotare pentru promovarea unor programe electorale, candidaţi ori partide politice”, a transmis, joi, IGPR.
De asemenea, conducerea IGPR a dispus de urgenţă efectuarea de verificări cu privire la posibile încălcări ale legislaţiei electorale şi ale Legii 360/2002 privind Statutul Poliţistului, menţionează sursa citată.
„Reafirmăm angajamentul de a menţine integritatea şi neutralitatea în toate acţiunile noastre şi de a lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri”, mai transmite IGPR.
Poliția a declanșat verificări, după ce Diana Șoșoacă a fost filmată purtând o uniformă și o cască de polițist
Diana Şoşoacă – candidat la Primăria Capitalei – a publicat, joi, pe pagina sa de Facebook, un filmuleţ însoţit de mesajul „Ziua Porţilor Deschise la Poliţia Română! Mulţumim Poliţiei Române! 30.05.2024”.
În clipul video, aceasta apare purtând o uniformă specifică armatei şi cască de poliţist şi se urcă pe motocicleta de serviciu a unui agent de poliţie.
CITIȚI ȘI: