Diana Șoșoacă, scandal la moțiunea de cenzură. Senatoarea a adus un sac pentru cadavre în Parlament
Diana Șoșoacă a făcut scandal, în Parlamentul României, de această dată la dezbaterea moțiunii de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului Cîțu.
Diana Șoșoacă a vorbit în plenul Parlamentului, iar la finalul discursului a scos un sac negru mortuar.
„Nu le-a plăcut sacul în care morții din România, cei 26.000, au fost îngropați, așa arată un sac în care au fost trântiți oamenii, românii, așa-zis morți de Covid. Există un chestor care nu știe să vorbească cu dumneavoastră, i-am pus mâna pe mască ca să i-o dau jos să se vadă la față”, a declarat senatoarea Diana Șoșoacă. (….)
„Sunteți niște criminali!”, a strigat Diana Șoșoacă, de la tribuna Parlamentului, acuzând guvernanții că sunt mânjiți cu sângele persoanelor moarte în timpul pandemiei COVID-19.
Aceasta a fost scoasă afară din sală de chestori, la solicitarea președintelui Camerei Deputaților, nu înainte de a-l agresa pe unul dintre ei.
El a susținut că, într-o ședință a Senatului, Diana Șoșoacă l-a mai agresat, însă atunci doar verbal.
„De data a fost agresivă și fizic. Mă gândesc la plângere chiar și penală. Nu ai imunitate împotriva agresiunilor fizice. Nu poți să fii agresiv fizic doar pentru că ești femeie”, a conchis Vlad.
„Zice că de aia ați divorțat, că erați violentă?”, a întrebat-o imediat un reporter. Iar replica senatoareai nu a întârziat să apară. „Da, eu am divorțat… Astea sunt atacuri la persoană și se duc în instanță. În sacul acesta, vă rog să îl priviți, așa arată un sac în care morții din spitale, așa-zis de Covid, au fost aruncați goi și trântiți în niște coșciuge și îngropați în gropi săpate fără să existe preoți, fără să existe colivă…”, a continuat Șoșoacă.
Moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîţu şi intitulată „România EŞUATĂ a picat la vot.
Au fost 201 de voturi „pentru” şi 1 „împotrivă”. În sală au fost prezenţi 355 de aleşi, dar parlamentarii puterii s-au abţinut de la vot. Ca să dea jos Guvernul, PSD avea nevoie de 234 de voturi. Membrii PNL, USR și UDMR nu au participat la vot.