DIFERENȚA dintre salariile la stat și cele la privat. În unele cazuri, bugetarii au venituri mai mari cu aproape 40%

Publicat: 17 08. 2023, 18:16
Actualizat: 17 08. 2023, 18:22
FOTO - Caracter ilustrativ

Angajații de la stat sunt mult mai bine plătiți decât cei din privat, conform calculelor Consiliului Fiscal.

Astfel, la sfârșitul anului trecut, salariul mediu brut din administrația publică a fost de 9.048 de lei, cu 37% mai mare decât cel de 6.594 de ei net din sectorul privat, după cum reiese din raportul anual al Consiliului, publicat recent.

În sectorul public, per total, salariul mediu brut a fost de 7.377 de lei, în Sănătate de 7.124 și în Educație de 6.688 de lei.

Calculat la salariul net, diferența efectivă dintre salariul mediu din administrația publică din România și cel mediu din sectorul privat, este de aproximativ 1.400 de lei, respectiv 5.293 de lei net (deci peste 1.000 de euro pe lună) versus doar 3.857 de lei în mediul concurențial.

Aceasta era situația la sfârștul anului trecut, înainte de valul de majorări promise și/sau operate deja de Guvern asupra unor categorii de bugetari, informează Știrile Pro TV.

Consiliul Fiscal este o organizație apolitică, fondată în 2010 la cererea expresă a troicii FMI-Banca Mondială-Comisia Europeană și funcționează sub tutela Academiei Române.

Președintele său este Daniel Dăianu, profesor de economie care a ocupat de-a lungul timpului funcții precum economist-șef al Băncii Naționale Române (BNR) și a fost ministru de Finanțe.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock