Prima pagină » Actualitate » Diferente uriașe de temperatură în numai 24 de ore în București. Cât de periculoase sunt schimbarile bruște de vreme

Diferente uriașe de temperatură în numai 24 de ore în București. Cât de periculoase sunt schimbarile bruște de vreme

Diferente uriașe de temperatură în numai 24 de ore în București. Cât de periculoase sunt schimbarile bruște de vreme

Vremea se schimbă radical la începutul săptămânii viitoare, iar în București vor fi fiferente uriașe de temperatură în numai 24 de ore!

Potrivit meteorologilor de la Accuweather, dacă luni va fi o temperatură maximă de 19 grade în Capitală, marți aceasta nu va crește mai mult de 10 grade!

”Schimbarea radicală se va întâmpla în prima parte a săptămânii următoare. Acest aer cald tropical din nordul Africii care ne influențează în weekend va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul și centrul Europei, așa că luni vremea se răcește în jumătatea de vest. Vor fi temperaturi apropiate de normal, deși încă va fi bine pentru est și sud-est.

Marți și miercuri în toata țara vor fi valori sub normele climatologice, cu maxime între 3 – 11 grade Celsius în sud, iar noaptea vor fi valori negative și, local, burniță. Vântul se va intensifica treptat, așa că la începutul săptămânii viitoare ajungem să avem rafale de peste 55 – 60 km pe oră în est și sud est. La munte, vântul va sufla cu peste 90 km pe oră. Totodată, vor fi precipitații. Luni, vor fi ploi în toată țara, iar marți la munte vor fi lapoviță și ninsoare”, a explicat meteorologul Mihai Timu, potrivit digi24.ro.

Cât de periculoase sunt schimbarile bruște de vreme

Specialiştii de la Institutul Naţional al Sănătăţii sunt de părere că fluctuaţiile de temperatură au un efect negativ asupra organismului uman. Potrivit acestora, scăderea sau creşterea bruscă a temperaturii afectează metabolismul, iar riscul apariţiei bolilor precum astmul, a afecţiunilor pulmonare și respiratorii, a alergiilor, a depresiei şi a problemelor de nutriţie este destul de ridicat.

Aceste studii au arătat că organismul uman a început să îşi piardă capacitatea de adaptare la fluctuaţiile de temperatură, iar atunci când corpul este slăbit, repercusiunile asupra sănătăţii pot fi destul de grave. Temperaturile ridicate au fost asociate cu creşterea numărului de pacienţi afectaţi de stres sau de probleme de nutriţie, iar temperaturile scăzute sunt responsabile de bolile respiratorii.

De asemenea, fluctuaţiile de temperatură pot conduce şi la agravarea unor afecţiuni, cum ar fi cele cardiace. Astfel, o persoană care suferă de hipertensiune, afecţiune ce poate fi ţinută sub control, riscă să facă un atac de cord. Una dintre explicaţii ar fi că aceste schimbări climatice interacţionează cu medicamentele prescrise pacienţilor hipertensivi.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele