DIGITALIZARE accelerată în România. Schimbări majore pentru românii care vor să-și schimbe buletinul, permisul auto sau cazierul
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat o schimbare majoră pentru românii care vor să-și scoată sau reînoiască documentele, cum ar fi actul de identitate, permisul de conducere sau cazierul judiciar, scrie evz.ro.
Bogdan Ivan a declarat că primele aplicații pe platforma de Cloud Guvernamental vor fi lansate până la sfârșitul acestui an, cu obiectivul de a ajunge la 60-70 de aplicații până la sfârșitul anului viitor.
”Noi ţintim undeva la 60-70 de servicii publice până la finalul anului viitor”, a afirmat ministrul, care a dat ca exemple de aplicaţii, interconectate şi cu mai puşini paşi de efectuat pentru cetăţeni, cele pentru o obţinerea buletinului, permisului de conducere, cazierului.
Aplicaţiile vor fi interconectarte cu hub-urile de la diferite ministere, care fiecare are propria platformă, realizată cu soluţii tehnice difrite şi la date diferite de ministere .
Ţinta este ca aceste sute de sisteme să le adaptăm la tehnologia din 2024, să le aducem la un limbaj tehnic comun”, a mai spus Bogdan Ivan
Aceste aplicații vor simplifica procedurile pentru obținerea buletinului, permisului de conducere și cazierului, prin interconectarea diferitelor ministere pe platforme comune.
Ministrul a subliniat importanța adaptării acestor sisteme la tehnologia actuală și a explicat că, în curând, beneficiarii nu vor mai fi nevoiți să obțină personal documente precum extrase de carte funciară sau certificate fiscale pentru a accesa finanțări de la APIA. În schimb, funcționarii vor putea consulta direct aceste informații folosind CNP-ul.
”Este evident că sunt unii oameni care sunt poate reticenţi, cu bună credinţă, dar unii care, nu au neapărat de bună credinţă, sunt cu adevărat îngrijoraţi, că nu vei mai putea să ai termene pe care nu le respecţi, pentru că vei suporta rigorile legii atunci”, a mai arătat Bogdan Ivan.
Acesta a precizat că nu va fi vorba de a da oameni afară din administraţii, precum cele locale, ci aceştia nu vor mai face sarcini repetitive, urmând doar să supervizeze astfel de procese, iar digitalizarea va suplini, de fapt, situaţii precum cea în care 30% dintre funcţionarii publici se vor pensiona în următorii 3 ani.
Ministerul de resort a pregătit, într-un program de 20 milioane euro, formarea a 30.000 de funcţionari publici pentru astfel de competenţe, simultan cu introducerea internetului în 1.000 de primării şi lansării unui program pentru 2.000 de IMM, în vederea formării angajaţilor pentru a folisi instrumente digitale.