Prima pagină » Actualitate » DIRECTIVA care ar putea schimba viața de zi cu zi a europenilor. „Companiile nu mai pot păcăli oamenii!” / Parlamentul European şi-a dat acordul final

DIRECTIVA care ar putea schimba viața de zi cu zi a europenilor. „Companiile nu mai pot păcăli oamenii!” / Parlamentul European şi-a dat acordul final

DIRECTIVA care ar putea schimba viața de zi cu zi a europenilor.

Parlamentul European şi-a dat acordul final privind o directivă care va îmbunătăţi etichetarea produselor şi va interzice utilizarea declaraţiilor de mediu înşelătoare. Directiva adoptată în plenul de miercuri al PE, cu 593 voturi „pentru”, 21 „împotrivă” şi 14 abţineri și are scopul să protejeze consumatorii de practicile de marketing înşelătoare şi să îi ajute să facă alegeri mai bune atunci când cumpără diverse bunuri.

Directiva mai trebuie acum să primească aprobarea finală din partea Consiliului, după care va fi publicată în Jurnalul Oficial, iar statele membre vor avea la dispoziţie 24 de luni pentru a o transpune în legislaţia naţională.

Noua directivă este menită să funcţioneze împreună cu Directiva privind afirmaţiile legate de mediu, care este în prezent examinată în comisiile Parlamentului. Această viitoare directivă va fi mai specifică şi va descrie mai detaliat condiţiile de utilizare a afirmaţiilor legate de mediu.

În acest scop, lista UE cu practicile comerciale interzise va fi completată cu mai multe obiceiuri de marketing problematice legate de dezinformarea ecologică (cunoscută şi ca „greenwashing”) şi de obsolescenţa prematură a bunurilor, arată comunicatul de presă al Parlamentului European.

Noile norme urmăresc, în principal, să îmbunătăţească fiabilitatea şi claritatea etichetelor produselor

Scopul este interzicerea utilizării unor declaraţii de mediu înşelătoare, cum ar fi „ecologic”, „natural”, „biodegradabil”, „neutru din punct de vedere climatic” sau „eco”, atunci când nu sunt însoţite de dovezi.

Astfel, folosirea etichetelor de sustenabilitate va fi şi ea reglementată, având în vedere confuzia cauzată de proliferarea lor şi faptul că nu folosesc date comparative. Mai exact, în viitor, în UE vor fi autorizate doar etichetele de sustenabilitate bazate pe sisteme oficiale de certificare sau stabilite de autorităţile publice.

În plus, directiva va interzice afirmaţiile bazate pe schemele de compensare a emisiilor potrivit cărora un produs ar avea un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului, mai indică sursa citată.

Obiectiv important: producătorii şi consumatorii să se concentreze mai mult asupra durabilităţii produselor

În viitor, informaţiile privind garanţia produselor vor trebui să fie mai vizibile. Se va crea, de asemenea, o etichetă armonizată, care va conferi mai multă vizibilitate produselor cu o garanţie extinsă.

„Această lege va schimba viaţa de zi cu zi a tuturor europenilor! Ne vom îndepărta de obiceiul de a arunca foarte repede produsele, vom face marketingul mai transparent şi vom combate obsolescenţa prematură a bunurilor. Oamenii vor putea alege produse mai durabile, reparabile şi sustenabile datorită etichetelor şi reclamelor fiabile.

Cel mai important, companiile nu mai pot păcăli oamenii spunând că sticlele de plastic sunt bune pentru că au plantat copaci undeva sau nu vor mai putea afirma că un produs este sustenabil fără a aduce dovezi. Aceasta este o mare victorie pentru noi toţi!”, a afirmat Raportoarea Parlamentului, Biljana Borzan (S&D, Croaţia), conform sursei menţionate.

A terminat Facultatea de Jurnalism. Iubește să afle despre oameni și despre poveștile lor, dar și să prezinte la cald informații interesante care să-i ajute pe cei dornici  de a fi la curent cu ... vezi toate articolele

Citește și