Directorul Eduard Hellvig, întâlnire cu șefii DNI și CIA
Zilele acestea, directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, însoțit de prim-adjunctul SRI, domnul general Răzvan Ionescu, s-au aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.
Directorul și prim-adjunctul SRI au avut o serie de întâlniri cu oficiali americani din domeniul informațiilor- doamna Avril Haines, directorul Comunității Naționale de Informații a SUA, precum și cu William J. Burns, directorul CIA.
Principalele teme de pe agenda convorbirilor au privit situația de securitate regională și globală în contextul actual, cât și dinamica situației operative, se arată într-un comunicat al SRI. În cadrul discuțiilor a fost punctate importanța cooperării și schimbului de informații dintre SRI și serviciile din SUA, rezultatele obținute precum și modalitățile de continuare a parteneriatului strategic în domeniile analizate.
La finalul întâlnirilor, atât conducerea SRI cât și cele ale structurilor de intelligence ale SUA au reconfirmat angajamentele ferme de a continua să lucreze împreună pentru a preveni și contracara agresiunile care amenință securitatea națională și regională, inclusiv a celor cu impact la nivel global.