Directorul general al CFR Călători a demisionat. Ovidiu Vizante: „Trag un semnal de alarmă, către toţi cei care decid viitorul sistemului feroviar din România”
Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcţie pentru că, în situaţia actuală, generată de instabilitate şi subfinanţare, compania poate urma calea CFR Marfă.
„Am decis să demisionez, pentru că mi-am dat seama că, în situaţia actuală generată de instabilitate şi subfinanţare, CFR Călători poate urma calea CFR Marfă. Trag un semnal de alarmă, către toţi cei care decid viitorul sistemului feroviar din România. Îmi doresc ca semnalul meu să fie auzit, cu atât mai mult cu cât zilele acestea celebrăm Anul Feroviar European. Mulţumesc tuturor ceferiştilor pentru munca lor, mulţumesc echipei cu care am lucrat! Plec cu speranţa că proiectele bune începute în mandatul meu vor fi continuate, iar rezultatele se vor vedea în timp”, a declarat, joi seara, pentru Agerpres, Ovidiu Vizante.
Ultima zi de muncă a lui Ovidiu Vizante în fruntea CFR Călători este 30 septembrie 2021, el urmând să se întoarcă în mediul privat.
Cine este Ovidiu Vizante, fostul șef al CFR Călători
- Ovidiu Vizante a preluat conducerea operatorului naţional de transport feroviar de călători la data de 20 aprilie 2021, înlocuindu-l pe Dan Costescu, care – de asemenea – demisionase.
- Absolvent al unui master în transport şi logistică la Universitatea Politehnică Bucureşti, Vizante a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât şi în sistemul public, când a activat ca manager de trafic la regionala Braşov a CFR SA.
- Specialităţile sale sunt managementul operaţiunilor, al bugetelor şi dezvoltarea de procese pentru creşterea vânzărilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Exprimarea nefericită a directorului CFR, Ovidiu Vizante
Directorul CFR fusese întrebat, la sfârșitul lunii iulie, de către un moderator tv de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la un tren în care erau blocați și 30 de copii.
„Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții. Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”, a declarat Ovidiu Vizante la Antena 3.
Premierul Florin Cîțu i-a cerut demisia directorului CFR, Dan Barna i-a luat apărarea, iar Cătălin Drulă i-a prelungit mandatul
Premierul Florin Cîțu spunea, atunci, că – dacă directorul CFR ar fi fost un angajat direct al Guvernului – oră ar fi fost deja demis.
Premierul îi reproşa indirect ministrului Transporturilor din acel moment, Cătălin Drulă (între timp, demisionar), că nu l-a demis pe directorul CFR după reacția controversată în legătură cu trenul în care erau și copii, rămas blocat toată noaptea în câmp.
În schimb, vicepremierul Dan Barna i-a luat apărarea directorului CFR, Ovidiu Vizante, care a avut o exprimare nepotrivită, după ce zeci de copii au rămas blocați în tren peste opt ore.
La mijlocul lunii august, mandatul lui Ovidiu Vizante la conducerea CFR Călători a fost prelungit printr-o decizie a Consiliului de Administrație (CA) al operatorului feroviar de stat.
Mandatul directorului general interimar al CFR Călători, Ovidiu Vizante, expira joi, 19 august 2021, la patru luni de la numirea sa în funcție de către ministrul Cătălin Drulă, în locul lui Dan Marian Costescu.
De altfel, potrivit clubferoviar.ro, deși – formal – decizia a fost a CA, ea a fost luată de ministrul Cătălin Drulă. Acesta numește membri Adunării Generale a Acționarilor la societățile din subordinea ministerului, care, la rândul lor, îi numesc pe cei ai Consiliului de Administrație.
CITEȘTE ȘI:
- Trenul cu zeci de copii, blocat timp de 8 ore în câmp, s-a oprit din nou într-o pădure. „Este inuman. Le-au dat un corn cu ciocolată și o sticlă de apă”
- Un tren plin cu copii, care se întorceau de la mare, a stat în câmp peste 9 ore. Furtuna a rupt linia de contact la Fundulea
- Fostul premier Mihai Tudose l-a criticat dur pe șeful CFR: „Darwin a murit căutând veriga lipsă în scara evoluției umane”
- Traian Băsescu, după accidentul feroviar de la Fetești: ”Mă mir că nu au spus că mecanicul era beat fiindcă a băut cu mine”
- Dan Barna, despre scandalul CFR: Când am fost student, am stat 7-8 ore pe Valea Oltului
- Pierderile și restanțele programate pentru CFR Călători scad nesemnificativ în 2021. Cu cât se reduce numărul de angajați
- VIDEO | Cioloș: Nu l-am auzit pe premier să îi ceară lui Drulă să îl dea afară pe șeful CFR, i-a spus ce ar fi făcut el