Directorul Metrorex şi-a dat demisia
Directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu, a demisionat pe fondul conflictului cu ministrului Transporturilor, anunţă Radio România.
Vineri are loc şedinţa Consiliului de Administraţie care ar urma să desemneze un nou director general interimar.
Gabriel Mocanu a preluat funcţia în vara anului trecut.
Plecarea sa vine pe fondul criticilor ministrului Transporturilor Cătălin Drulă privind majorările de salarii aprobate anul trecut şi situaţia financiară generală a companiei. Salariile la Metrorex cresc cu 18%, conform negocierilor de anul trecut, ceea ce înseamnă o majorare cu 200 de milioane de lei faţă de 2020, a spus ministrul, care a precizat că venitul mediu în companie este de 10.000 de lei, dublu faţă de anul 2017.
Noua linie M5 a presupus angajarea a 900 de persoane, anul trecut, la care s-au adăugat alte 300. „Discuţia este de management”, a spus Drulă, care s-a întrebat retoric dacă este de acceptat ca 15 – 20% din bugetul alocat transporturilor să meargă la Metrorex.
Ministrul Transportului a criticat administrația Aeroportului Otopeni și managementul actual al Metrorex, la inaugurarea Pistei 2
Cătălin Drulă a susţinut că segmentul magistralei de metrou M6 dintre Băneasa și Aeroportul Henri Coandă se află într-un proces de reevaluare la Ministerul Transporturilor. Cătălin Drulă a criticat în termeni duri administrația aeroportului, dar și managementul actual al Metrorex. Metroul ar face până la Gara de Nord 35 de minute, ar avea 14 opriri şi nu ar face legătura cu viitorul terminal, în timp ce durata călătoriei cu trenul este de doar 20 de minute.
Cătălin Drulă, a declarat, astăzi, cu prilejul deschiderii Pistei 2 a Aeroportului Otopeni din Capitală, că sarcina noului management al aeroportului este să facă un buget echilibrat pentru anul în curs.
Ministrul a făcut declarația la Aeroportul Henri Coandă, unde a participat la ceremonia de redeschidere a Pistei numărul 2.