Directorul Mossad: ”Să știe fiecare mamă arabă! Dacă fiul ei a luat parte la MASACRU, atunci el și-a semnat propriul ordin de execuție”
David Barnea, directorul Mossad (Serviciul de Informații Externe al Israelului), a participat, miercuri, la înmormântarea lui Zvi Zamir, fost șef al „Instituției”.
Cu această ocazie, directorul Mossad a transmis un mesaj tranșant către mamele teroriștilor Hamas care au participat la atacurile din data de 7 octombrie 2023.
Declarația lui David Barnea survine în contextual în care adjunctul șefului grupării islamiste Hamas – Saleh al-Arouri – a fost ucis în Liban, în urma unei operațiuni despre care se afirmă că a fost planificată de armata israeliană. (mai multe detalii AICI)
„Să știe fiecare mamă arabă că, dacă fiul ei a luat parte la masacrul din 7 octombrie, el și-a semnat propriul ordin de execuție”, a spus David Barnea, directorul Mossad, potrivit The Times of Israel.
Trebuie precizat și că aceste cuvinte ale lui David Barnea reprezintă o parafrazare a lui David Ben Gurion, fost premier al Israelului, care a spus într-un discurs din anul 1963: „Să știe fiecare mamă evreică că a încredințat soarta fiilor ei unor comandanți demni de ea”.
În anul 1996, David Barnea a intrat în Mossad. A servit în Divizia Tzomet, comandând unități operaționale în Israel și în străinătate. Timp de doi ani și jumătate, a ocupat funcția de șef adjunct al Diviziei Keshet, care are sarcina de a infiltra și monitoriza țintele. În anul 2013, David Barnea a fost numit șef al Diviziei Tzomet, iar în anul 2019 a fost numit adjunct al șefului Mossad. În luna iunie a anului 2021, David Barnea a fost numit director al Mossad.
Premierul libanez Najib Mikati a denunţat drept „o crimă” atacul israelian
Saleh al-Arouri – numărul doi în biroul politic al organizaţiei palestiniene Hamas – a fost ucis într-un atac israelian cu dronă, în timp ce se afla într-o suburbie a Beirutului, capitala Libanului.
Informația a fost confirmată de doi oficiali libanezi din domeniul securităţii, a transmis AFP.
- Premierul libanez Najib Mikati a denunţat drept „o crimă” atacul israelian. Acesta a afirmat că „această nouă crimă israeliană are ca scop să antreneze Libanul într-o nouă fază de confruntare” cu Israelul.
- Saleh al-Arouri – care este și responsabil de aripa din Cisiordania a Hamas – opera din Liban, dezvăluia armata israeliană (IDF), cu o lună în urmă.
Saleh al-Arouri ar fi fost ucis împreună cu gărzile sale de corp în atacul cu dronă care a avut loc, marţi seară, la periferia Beirutului, cunoscută ca fiind un fief al mişcării Hezbollah.
Foto – Profimedia Images
Citește și:
EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”