Prima pagină » Actualitate » Directorul Untold este revoltat, după organizarea celui mai mare pelerinaj al catolicilor din România: „Care e diferența între pelerinajul religios și un festival?”

Directorul Untold este revoltat, după organizarea celui mai mare pelerinaj al catolicilor din România: „Care e diferența între pelerinajul religios și un festival?”

Directorul Untold este revoltat, după organizarea celui mai mare pelerinaj al catolicilor din România: „Care e diferența între pelerinajul religios și un festival?”

Edy Chereji, director al festivalurilor Untold și Neversea, a declarat că autoritățile tratează cu „dublă măsură” cele două tipuri de evenimente, deși condițiile de desfășurare sunt aproximativ aceleași. Declarațiile au fost făcute în contextul organizării de azi a pelerinajului de Rusaliile Catolice, la care au participat mii de oameni.

„Foarte bine că se organizează pelerinaje. Nu e primul și nici nu va fi ultimul, pe timp de pandemie. Dar nu am cum să nu fiu deranjat de dubla măsură cu care ne tratează autoritățile. Care e diferența, ca organizare, între pelerinajul de azi și un festival? Ai zice că e vorba tot de zeci de mii de oameni la un loc, tot aer liber, tot pandemie. Există, totuși, o diferență! Aceea că noi am propus ca la evenimentele noastre absolut toți participanții să fie persoane vaccinate, testate sau care au trecut prin boală”, a scris Edy Chereji, pe rețelele de socializare.

Acesta a precizat că autoritățile ar trebui să permită organizarea unor eventimente precum Untold ori Neversea „măcar începând cu luna august”.

„Toată lumea are dreptul la normalitate”

„Nu e revoltător pentru noi, cei care venim cu cele mai riguroase norme și soluții, plătim taxe și impozite, să fim restricționați pe motiv ca încă nu este sigur să organizezi evenimente cu mai mult de 500 de persoane, dar în același timp să stăm și să ne uităm la imagini cu zeci de mii de oameni, participând la un pelerinaj?  

Toată lumea are dreptul la normalitate! Și vă garantez că nu suntem două tabere. Sunt mulți tineri care merg la biserică, precum și la concerte. Dacă sunt responsabili, se vaccinează, se testează, de ce îi legați la un ochi și le astupați o ureche?”, a adăugat directorul Untold.

Premierul: Putem să vorbim de evenimente mari – şi Nervesea şi Untold – după 1 august

Prim-ministrul Florin Cîţu a spus că este posibilă organizarea unor evenimente, chiar şi concerte, înainte de 1 august, dar a precizat că desfăşurarea unor festivaluri mari precum Untold sau Nerversea poate fi luată în calcul ulterior acestei date.

„Noi vorbeam de acele festivaluri după 1 august. Deci toată discuţia pe care am avut-o de fiecare dată cu organizatorii a fost că vom avea aceste festivaluri după 1 august. În acest moment vorbim de tipuri de concerte, ce se poate face până la 1 august şi acestea sunt condiţiile pe care le-am luat în calcul până la 1 august. După 1 august sper să discutăm de alte evenimente. (…) Eu am spus din primul moment, şi când am discutat la Cluj şi când am discutat pe litoral şi erau acolo reprezentanţii celor de la Untold, că putem să vorbim de evenimente mari – şi Nervesea şi Untold – după 1 august”, a declarat, luni, Florin Cîțu.

Mii de oameni la cel mai mare pelerinaj al catolicilor din România

Peste 40.000 de credincioși au venit la pelerinajul organizat cu prilejul Rusaliilor la Șumuleu Ciuc. Evenimentul a fost anulat anul trecut, în contextul masurilor de prevenire a extinderii pandemiei de coronavirus.

Pelerinajul Rusaliilor catolice organizat la Şumuleu Ciuc este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi a început în urmă cu aproape patru secole şi jumătate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun