Prima pagină » Actualitate » Discuție la nivel înalt. Ministrul Apărării a vorbit cu omologul său american despre securitatea din regiunea Mării Negre și despre suplimentarea trupelor SUA

Discuție la nivel înalt. Ministrul Apărării a vorbit cu omologul său american despre securitatea din regiunea Mării Negre și despre suplimentarea trupelor SUA

Discuție la nivel înalt. Ministrul Apărării a vorbit cu omologul său american despre securitatea din regiunea Mării Negre și despre suplimentarea trupelor SUA

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a avut o discuție telefonică cu secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III. Temele aflate pe agenda de discuții au inclus evoluțiile situației de securitate din regiunea Mării Negre, postura NATO pe flancul estic, respectiv suplimentarea prezenței SUA în regiune.

​În cadrul dialogului care a avut loc joi, cei doi oficiali au abordat, în principal, dezvoltările recente de securitate la nivel regional din perspectiva desfăşurărilor masive şi a potenţialului ofensiv al Federaţiei Ruse în jurul Ucrainei şi la Marea Neagră.

​„Pe acest fond, ministrul român al apărării a subliniat necesitatea consolidării posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, ca formulă defensivă de asigurare a securităţii aliaţilor şi de descurajare a acţiunilor agresive. În acest sens, a fost exprimată necesitatea, mai mult ca oricând, a unei abordări coerente, unitare și echilibrate în cadrul prezenței Înaintate pe flancul estic al Alianței”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

​De asemenea, demnitarul român a salutat anunţul preşedintelui Biden privind determinarea SUA de a disloca forţe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în sprijinul securităţii şi apărării României.

„În final, ministrul Dîncu a apreciat efortul şi implicarea secretarului apărării al SUA în definirea şi asigurarea implementării angajamentului suplimentar al Washington-ului în sprijinul consolidării prezenţei aliate în România și a reafirmat determinarea țării noastre în privința consolidării Parteneriatului Strategic dintre cele două state și a implementării liniilor de efort agreate în cadrul Foii de parcurs privind cooperarea SUA-România în domeniul apărării, în perioada 2020-2030”, menționează sursa citată.

Secretarul general NATO: ”Rusia trebuie să îşi retragă forţele din Ucraina, Georgia și Republica Moldova”

Statele Unite ale Americii și Alianța Nord-Atlantică (NATO) au trimis răspunsuri scrise către Rusia, în urma garanțiilor de securitate cerute de Kremlin. Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a insistat, din nou, asupra momentului ”critic” actual, cei peste 100.000 de militari ruși desfășurați la granița cu Ucraina menținând tensiunea din zonă.

Secretarul general al NATO a menționat, totuși, că Alianța Nord-Atlantică își menține poziția conform căreia orice tensiune sau dezacord pot fi soluționate pe cale pașnică, dialogul și diplomația fiind elementele-cheie.

De asemenea Jens Stoltenberg a precizat că trebuie utilizate ”actualele canale de comunicaţii militare, pentru a promova transparenţa şi a reduce riscurile”, analizând și posibilitatea de a crea o ”linie civilă pentru situaţii de urgenţă”. 

„Ne confruntăm cu un moment critic pentru securitatea euro-atlantică. Acumularea de forţe militare ruse în interiorul şi în jurul Ucrainei continuă, cu peste 100.000 de trupe poziţionate şi altele aflate pe drum, inclusiv prin dislocări semnificative în Belarus. Cerem Rusiei din nou să acţioneze imediat pentru reducerea tensiunilor. NATO crede cu fermitate că tensiunile şi dezacordurile trebuie rezolvate prin dialog şi diplomaţie, nu prin forţă sau prin ameninţări cu utilizarea forţei. Astăzi, NATO a transmis răspunsuri scrise Rusiei. Am făcut acest lucru în paralel cu Statele Unite. Sunt trei domenii în care observăm spaţiu de progrese. În primul rând, relaţiile NATO-Rusia. Rusia a întrerupt relaţiile diplomatice cu NATO, ceea ce face dialogul mai dificil”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025