Disidentul rus Alexei Navalnîi, plasat din nou în izolare după ce ”a măturat prost curtea de exerciții” a închisorii: ”Nimeni nu poate ascunde contextul politic al acestei situații, ce se întâmplă acum în Rusia este înfricoșător”
Disidentul rus Alexei Navalnîi – aflat în penitenciarul de maximă securitate IK-6 Melekhovo, acolo unde ispășește o pedeapsă de 9 ani pentru ”fraudă, încălcarea eliberării condiționate și sfidarea instanței de judecată” – a fost plasat, din nou, în izolare, de data aceasta pentru 11 zile.
Este pentru a cincea oară când Navalnîi ajunge în izolare – de data aceasta pentru 11 zile -, însă criticul vehement al lui Putin a transmis prin intermediul conturilor de Instagram și Twitter – administrate de avocații săi și de Iulia Navalnaia, soția sa – că autoritățile din Rusia nu-i vor putea ”închide gura”.
”Stau constant în izolare. Nimeni nu poate ascunde contextul politic din spatele acestei situații. Ai dreptul de a te pronunța împotriva mobilizării criminale care a făcut ca zeci de mii de familii să-și piardă fiul, fratele, tatăl.
Voi sta în izolare și nu-mi vor închide gura. Aceasta (n.red. – mobilizarea decretată de Vladimir Putin) este o crimă împotriva țării mele. Nu voi tăcea și sper ca toți cei care mă aud să nu tacă. Ceea ce se întâmplă acum (n.red. – în Rusia) este mult mai înfricoșător decât orice zi petrecută în izolare. Aceasta reprezintă implicarea a sute de mii de oameni într-o crimă pe care o comite Putin”, a fost mesajul transmis de Alexei Navalnîi din închisoare.
Alexei Navalnîi: ”L-am insultat pe anchetatorul criminalist”
Alexei Navalnîi fusese plasat în izolare, ultima oară, pentru 14 zile, însă șicanele la adresa sa continua, cu atât mai mult cu cât acesta este la fel de critic la adresa deciziilor luate de Vladimir Putin.
Pentru că ”a măturat prost curtea de exerciții” a închisorii de maximă Securitate – dar și pentru că l-ar fi insultat pe un anchetator criminalist -, disidentul rus va petrece încă 11 zile în celula de izolare.
”Mă pun din nou în celula de izolare, pentru încă 11 zile, din cauză că am măturat prost curtea de exerciții și l-am insultat pe anchetatorul criminalist, locotenentul Neimovici, numindu-l «locotenent Neimovici» în loc să-i adresez prenumele și patronimul”, a transmis disidentul rus pe contul de Twitter, pe data de 1 noiembrie 2022.
În luna octombrie, Alexei Navalnîi a spus că i s-au adus noi acuzații – ”terorism și extremism” -, ceea ce i-ar putea aduce o pedeapsă de până la 30 de ani de închisoare.
Disidentul rus a fost arestat în luna ianuarie a anului 2021, la întoarcerea din Germania, acolo unde se recuperase după o tentativă de otrăvire. Navalnîi l-a acuzat pe Vladimir Putin, de la bun început, că ar fi ordonat asasinarea sa.
Citește și:
- Departamentul de Securitate Internă al SUA, acuzat că încearcă să ”modereze” conținutul postărilor de pe Twitter, Facebook și alte platforme media. Care sunt subiectele-cheie vizate de autorități
- ANALIZĂ | Andrei Kolesnikov, membru senior Fundația Carnegie: ”Domnia lui Putin se va sfârși într-o zi, Rusia trebuie să înceapă să se pregătească pentru asta”
- 100.000 $ recompensă pentru capturarea ”Măcelarului din Slaviansk”. Cine este colonelul FSB în retragere Igor Girkin, acuzat și de implicare în doborârea Boeingului Malaysia Airlines MH 17 în 201