Dispariție misterioasă a unei românce de 32 de ani, care locuia în Germania. Familia o caută de trei săptămâni. ”Mi-a spus că iese să se plimbe puțin”
This browser does not support the video element.
O tânără de 32 de ani, originară din Botoșani, care locuia împreună cu mama și fratele ei în Germania, a dispărut fără urmă din 7 iulie. Petronela a ieșit să facă o plimbare la miez de noapte, dar nu s-a mai întors. Mama tinerei a cerut ajutorul autorităților germane, dar nu are încă nicio veste despre fiica sa. Femeia este extrem de îngrijorată, deoarece Petronela suferă de diabet zaharat de tip 2 și este dependentă de insulină. Când a plecat de acasă, tânăra avea la ea buletinul, cheile de la locuință și telefonul mobil, care este însă închis chiar din noaptea dispariției sale.
- Mama Petronelei spune că pe numele fiicei sale a venit, luni, o amendă pentru că aceasta ar fi fost prinsă, pe data de 8 iulie, fără bilet de tren, în timp ce călătorea pe ruta Berlin-Frankfurt.
- Petronela nu doar că suferă de diabet, dar o perioadă lungă de timp a urmat și un tratament psihiatric, în urma unei depresii, pe care însă l-a întrerupt în ultimele luni.
În urmă cu mai mulți ani, mama Petronelei a plecat să muncească în Germania, unde ulterior a venit și fiica sa, care are 32 de ani. O perioadă le-a mers foarte bine, ambele aveau un loc de muncă și duceau un trai liniștit. Viața le-a fost dată, însă, peste cap după ce Petronela, care lucra la un depozit, a fost concediată și nu a mai reușit să se angajeze nicăieri.
„I-am zis să nu plece pentru că este târziu”
Tânăra s-a consumat atât de mult după ce și-a pierdut locul de muncă, încât a făcut o depresie puternică, iar ulterior diabet zaharat de tip 2. Medicii psihiatri i-au prescris un tratament de specialitate, în plus, tânăra era dependentă de insulină. De câteva luni, ea decisese să renunțe, însă, la medicamentele antidepresive și părea că se simte foarte bine, ba chiar s-a înscris la cursuri de limba germană, care s-o ajute în găsirea unui nou loc de muncă.
Ca să se relaxeze, Petronela obișnuia să se plimbe deseori pe străduțele din cartierul în care locuia, din orașul Mannheim. Pe 7 iulie, tânăra i-a spus mamei sale că iese un pic, să ia o gură de aer. Era în jur de miezul nopții și, deși mama ei a sfătuit-o să renunțe la această plimbare, ora fiind târzie, tânăra nu a ascultat-o.
Era duminică, pe la 12 noaptea, când mi-a spus că iese să se plimbe puțin. Ea se mai plimba pe străzile lăturalnice, mai mergea prin parc. I-am zis să nu plece pentru că este târziu, era un pic nervoasă și mi-a spus «Lasă-mă, nu mă mai controla atât!». A plecat cum era îmbrăcată în casă, cu tricou, colanți și șlapi”, a povestit, pentru Gândul, mama fetei.
”M-am prăbușit pe scaun și am început să plâng”
Când a văzut că Petronela nu se mai întoarce din plimbarea care de obicei nu dura foarte mult, mama acesteia a sunat-o pe telefonul mobil, dar era deja închis. Din cauza îngrijorării, femeia nu a putut închide un ochi, iar dimineață a început să-și caute fiica prin toate locurile unde aceasta obișnuia să meargă.
Am sunat-o toată noaptea, dar telefonul nu mai avea baterie. Se făcuse dimineață și nu a mai venit. Am căutat-o luni toată ziua, peste tot, iar marți dimineață am fost la Poliție să o declar dispărută. Nu au vrut să îmi ia în considerare declarația, au zis că are peste 18 ani și probabil a ales ea să plece. M-am prăbușit pe scaun și am început să plâng. Le-am zis că fiica mea nu a luat pastilele și ea cade pe stradă dacă nu își ia tratamentul. Ea face insulină de 2 sau 3 ori pe zi și ia și pastile pentru diabet. A doua zi, mi-au zis că au înaintat cazul la criminalistică și că ne anunță când o găsesc”, ne-a mai spus mama Petronelei.
”M-am uitat pe toate site-urile și nu am văzut-o nicăieri”
Femeia și fiul ei au așteptat în zadar un semn de la polițiști, așa că au decis să vadă ce s-a întâmplat cu dosarul dispariției Petronelei.
”Am văzut că nu ne mai anunță nimic și i-am zis fiului meu să sune din nou să întrebe. I-a răspuns un domn care ne-a spus că oficial Petronela nu este căutată în Germania, pentru că are peste 18 ani. Mi-au zis că nu îi lasă protocolul, că nu au dovezi că este bolnavă și le-am spus că avem noi toate hârtiile. A doua zi am mers cu actele la Poliție și abia pe 25 iulie au acceptat cazul și au zis că o să o caute, dar m-am uitat pe toate site-urile și nu am văzut-o nicăieri”, a mai spus mama tinerei.
Amendă de 210 euro
Mama tinerei spune că s-a mai întâmplat ca Petronela să plece de acasă și să nu mai știe nimic de ea chiar și luni de zile. În urmă cu câțiva ani, a luat trenul și a ajuns în Italia, iar când a vrut să se întoarcă acasă, nu a mai știut drumul. La acea vreme, nu avea asupra ei niciun act de identitate și nici telefon mobil.
„Când s-a întors, mi-a zis «Mamă, nu mai vreau să plec de acasă niciodată»”, ne-a povestit femeia.
Mama fetei a găsit, luni, în cutia poștală, un plic pe numele fiicei sale. Era vorba despre o amendă de 210 euro.
”Scrie că în ziua de 8 iulie a fost găsită mergând cu trenul de la Berlin spre Frankfurt fără bilet”, a adăugat femeia.
După ce, de trei săptămâni nu mai știe nimic de fiica sa, mama Petronelei Atănăsoae se simte deznădăjduită.
”Nu mai știu unde să mă duc, nimeni nu ne ajută”, a completat femeia.
CITEȘTE ȘI: