DISPERAREA și durerea unei mame care se luptă să nu-i fie luat copilul. „Gândiți-vă că vă este luată persoana cea mai dragă”

Disperare, nesiguranță, lacrimi, temeri, dar și o luptă aprigă cu sistemul. Sunt câteva dintre lucrurile care conturează povestea, din ultimii ani, prin care trece Ioana Demarmels, o mamă disperată, care trăiește zi de zi cu teama că propriul copil va fi luat de lângă ea. Aceasta a povestit, pentru Gândul, agonia fiecărei zile în care a încercat, atât în România, cât și în Elveția – țara în care locuiește tatăl copilului cu care se judecă acum – să demonstreze că nu este „o mamă alienatoare și un pericol pentru copil,” așa cum susține că a încercat, de-a lungul timpului, să-i creioneze și să-i prezinte imaginea fostul partener elvețian. 

Femeia – a cărei poveste este una cu  puternic impact emoțional – face un apel către ministrul Justiției, Alina Gorghiu, sperând într-o minune care să schimbe verdictul definitiv și să îi permită să fie în continuare mamă pentru fiul ei de aproape 11 ani.

O mamă îndurerată povestește cum se „pierde” sau se „câștigă” un copil în România

Ioana Demarmels acuză autoritățile, atât pe cele din România, cât și pe cele din Elveția – de la Poliție, Protecția Copilului până la cele din zona justiției – că, în loc să o ajute și să îi protejeze pe ea și pe fiul ei, au condamnat-o, cu probele în mână, nelăsându-i loc să-și dovedească nevinovăția, pentru a-și păstra copilul aproape.

Femeia mărturisește că a fost amenințată de fostul partener, printr-un mesaj – despre care susține că i-a fost șters, prin diverse tertipuri de tatăl copilului – că, mai devreme sau mai târziu, va fi arestată.

Recunoaște că se teme de acest lucru deoarece, prin influența și puterea tatălui copilului, în Elveția i-au fost deja retrase drepturile părintești.

Acest mesaj a existat – avocata mea știa de acest mesaj, i l-am arătat, o avocată care a trecut ulterior de partea tatălui -, însă el mi-a fost însă șters, nu mai există. Mă gândesc câtă valoare avea acest mesaj și că nu a fost șters degeaba, ci pentru că-l compromitea, pentru că arăta o premeditare. Mi se fură în continuare probe și îmi este frică să ies din casă, pentru că trebuie să car tot timpul o geantă cu probe după mine. În halul ăsta am ajuns”, susține cu disperare Ioana Demarmels.

Neputința unei mame în fața sistemului. Femeia imploră să nu-i fie luat copilul

Oriunde merge să-și caute dreptatea, femeia poartă după ea o plasă plină cu acte și documente de toate felurile, strânse de-a lungul timpului, atât din perioada în care a locuit în Elveția, cât și după întoarcerea în România.

Mărturisește însă că totul s-a transformat într-un cerc vicios, în care probele pe care le are nu mai au nicio importanță pentru cei care ar trebui să facă lumină în acest caz – deopotrivă emoționant și tragic – în care un copil de doar 11 ani, absolut nevinovat, este la mijloc în lupta dintre părinți.

În cazul de față, relatat și într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, este vorba despre un copil născut din relația unei românce, Ioana Demarmels, și a unui elvețian, un caz ajuns în situația dramatică de a fi disputat în instanță de cei doi, tatăl acuzând-o pe mamă că „a răpit minorul și a venit cu el în România, fără consimțământul său”.

„Cei care ar trebui să mă ajute, nu fac nimic decât să mă condamne”

Pe 7 aprilie 2023, Ioana Demarmels a ajuns în România cu fiul ei, fără a avea consimțământul fostului partener – a povestit că decizia de a se întoarce în țară a fost luată la rugămințile fiului său, care nu mai voia să stea în Elveția, alături de tată –  și fiecare zi trăită de atunci s-a transformat într-un carusel inimaginabil de provocări, temeri și eșecuri în instanțele din România.

Puterea de a decide cine are dreptate a avut-o în final instanța Curții de Apel București (CAB), formată din trei judecătoare, care, în februarie 2024, a tăiat „în carne vie” întrucât, deși copilul s-a împotrivit plecării de lângă mamă și deși, potrivit declarațiilor Ioanei Demarmels, există în dosar probe care ar contraargumenta cele susținute de partenerul elvețian, procesul a fost câștigat de tatăl copilului.

„Toată lumea are putere și ar fi trebuit să facă ceva, dar nimeni nu face nimic, dimpotrivă lucrează în detrimentul acestui copil. Tot spun faptul că eu am probleme de socializare și, vezi Doamne, fiul meu este în pericol alături de mamă. Noi am fost izolați în Elveția (n.r. – acolo unde Ioana Demarmels a trăit, alături de fiul și de fostul său partener), nu ne funcționa telefonul, nu aveam internet. Pe băiat l-au izolat și la școală.

Am mai spus asta, tatăl copilului are și părți foarte bune. Sunt două laturi, la fel de adevărate și de puternice, iar el poate manipula cu ușurință pe oricine. Copilul meu nu a fost unul dorit, a venit, s-a întâmplat. Eu am zis ok, îmi văd de treaba mea, nu vreau nimic de la tine. Îmi asum că legile din Elveția nu mă ajută absolut deloc, nici cu alocație, nici cu nimic. Tocmai din acest motiv, i-am zis clar că îmi asum, este copilul meu, am niște ani și îl vreau.

Am stat 13 ani în aceeași casă. Fostul partener a premeditat totul. A scris că sunt asocială, că trebuie să anunțe Protecția Copilului, niște chestii care în Elveția au cântărit mult. El dorea custodia copilului și a făcut în așa fel încât să fiu scoasă «mamă alienatoare.» Psihologul care i-a făcut raportul nu a vorbit cu copilul nici măcar o singură dată, pentru că băiatul a refuzat un raport de genul acesta. Am atâtea dovezi, dar credeți-mă că nu știu ce să fac cu ele, merg cu ele peste tot. Însă cei care ar trebui să mă ajute, nu fac nimic decât să mă condamne.

Copilul va împlini 11 ani. Din punctul meu de vedere, îmi doresc, dacă este posibil, să rămână cu amândoi părinții. Să aibă o casă unul lângă altul sau în același cartier. Copilul, când vine de la școală – adresa s-o aibă la unul dintre părinți -, să stea, în funcție de ce își dorește el, și la unul, și la celălalt. Este dreptul copilului să aibă dragostea ambilor părinți”, își strigă durerea de mamă Ioana Demarmels.

„La nivel înalt, s-au dat telefoane ca acest copil să nu fie primit la școală”

Ioana Demarmels a vorbit și despre momentele critice prin care a trecut în perioada în care a încercat, după ce a ajuns în România, să-l înscrie pe fiul său la o școală ca audient și nu ca elev.

A bătut la multe uși și s-a lovit de multe refuzuri, pe care avea să le înțeleagă ulterior, după ce a pus cap la cap toate piesele „puzzle-ului” din povestea ei.

Dacă eu primeam acea adeverință de audient, copilul avea un statut în România, pentru că, fără să fie la școală, copilul trebuia trimis de urgență în Elveția, ceea ce se și dorea. La nivel înalt, s-au dat telefoane pentru ca acest copil să nu fie primit la școală. Am aflat ulterior și am aceste documente de care vă spun, și anume că tatăl a făcut 40 de pagini scrise la Ministerul  Învățământului ca nicio școală de stat și privată să nu-l primească pe fiul meu.

Ce face tatăl în tot acest timp? Pe de o parte, face 40 de pagini la Ministerul Educației, ca să nu fie primit copilul la școală, iar pe de altă parte, în paralel – vă spun că este ceva incredibil –  îmi deschide dosar penal, pe motiv că minorul, fiul lui, nu este la școală, iar eu am fost acuzată de «rele tratamente aplicate minorului». Vă dați seama cât m-am chinuit eu să-l înscriu la școală, pentru că nu îl primea nimeni, iar el mi-a deschis dosar penal. Bineînțeles, acum s-a clasat, era prea de tot și nu mai avea ce să facă”, a povestit femeia.

„Este un copil deștept, respectuos, învață bine aici în România”

Ioana Demarmels vorbește cu multă dragoste și cu emoție despre fiul său, pe care încearcă, atât cât poate în acest context, să-l țină departe de momentele grele și tensionate dintre ea și fostul său partener.

„Stăm în trei camere, suntem doar eu și el. Este o casă curată. Nu avem luxul de pe lume, dar este destul de bine, are tot ce-i trebuie. La școală, mă ocup de el. A făcut pian, este la cel mai bun club de fotbal din București, are profesor privat de fotbal, merge la înot. A învățat franceză.

Este un copil deștept, respectuos, învață bine aici în România. Atunci când locuiam în Elveția, era singurul copil din școală notificat, cum că nu învață, că nu socializează. Sunt povești și întâmplări, aparent nevinovate, dar să știți că ele au cântărit enorm. Se duc către rapoarte la Poliție, rapoarte la Protecția Copilului, rapoarte serioase care-ți iau copilul, efectiv îți iau copilul. 

În Elveția ne-au izolat, ca să dea vina pe mine că, de fapt, eu fiind «bolnavă», îl izolez pe copil. L-au izolat pe el după mine. Pe de altă parte, nu mai aveam internet, nu mai aveam WhatsApp, Instagram, Facebook. Nu înțelegeam pur și simplu ce se întâmplă”, povestește mama băiețelului.

„Tatăl său este obișnuit să ia când vrea, ce vrea, nimeni nu-i stă în cale”

Deși mărturisește că s-a luptat cu toate puterile, românca a pierdut procesele intentate, iar copilul, aflat momentan în România, va trebuie predat tatălui elvețian, așa cum prevede legea de la Haga.

Mama susține că cea mai grea situație este aceea în care își vede copilul speriat, plângând că nu vrea să plece la tatăl său în Elveția.

Recunoaște că, deși este înconjurată de teancuri de probe, se simte neputincioasă, neavând pârghiile necesare pentru a-l ajuta, pentru a nu mai fi nevoit să treacă, la o vârstă fragedă – care poate lăsa urme adânci – printr-o astfel de experiență traumatizantă.

„Tatăl a venit în România și nu i-am permis – copilul nu voia ca tatăl său să se apropie de el – să intre în casă. I-am zis să stea la ușă, deoarece asta este casa copilului din România și trebuie ca el să se simtă în siguranță. Nici acum nu vrea să vorbească cu tatăl lui, nici nu concepe asta. Tatăl a luat însă telefonul să filmeze în casa mea, i-am spus că nu are voie, că este proprietate privată și a zis că el poate să facă asta.

Apoi a băgat piciorul în ușă, când copilul a vrut s-o închisă, spunându-i că nu vrea să vorbească cu el. Eu i-am zis că nu se va apropia de copil cu forța, că nu asta este o metoda să țină ușa cu forța. Am făcut plângere, pentru că fiul meu chiar s-a speriat atunci. Tatăl său este obișnuit să ia când vrea, ce vrea, nimeni nu-i stă în cale. 

Dacă veniți la mine acasă, am teancuri, teancuri de documente, de hârtii. Dacă vă arăt citații în alb, în plic alb, fără ștampilă, fără semnătură, fără nimic de la Curtea de Apel, oare este posibil așa ceva? Așa ceva nu ar trebui să existe. Ei îmi trimiteau citațiile când deja se termina totul și nu mai puteam, nu mai aveam timp să reacționez”, susține femeia.

„Este posibil în România, în zilele noastre, acest sistem să te îngroape?”

Ioana Demarmels susține că, din cauza stresului și a fricii de a fi luat în Elveția, copilul a refuzat câteva zile să mai meargă la școală, ajungând, nu mai puțin de șase ori, la urgență, ultima dată fiind dus pe targă.

Deși a apelat și la o cerere de ordonanță președințială, pentru a-și putea trata copilul în România – documentele medicale semnate de doctori din spitale de urgență arată că băiatul are nevoie de ajutor specializat -, acest lucru i-a fost refuzat.

„Copilul, de frică să nu se ducă la tată, a ajuns la urgență de șase ori, ultima dată a ajuns pe targă. Am făcut o ordonanță prezidențială, ca să pot să-mi tratez copilul, să-l duc la un psiholog (n.r. – din documentele medicilor, erupții nespecificate ale pielii, tulburare anxioasă.) Lăsați-mă să-mi tratez copilul, ca să se poată duce la tată, dacă așa îmi zice legea, dar lăsați-mă să-l tratez aici. Este posibil în România, în zilele noastre, ca acest sistem să te îngroape? De ce?

Vorbim pe documente și nu pe vorbele mamei care, vezi Doamne, este «bolnavă psihic» și tot ce spun și ea, și copilul este «folie a deux» (tulburare delirantă indusă – n.r.), adică este o nebunie de-a mamei, împărtășită copilului, pe ideea că tot ceea ce spune mama este inventat. Dar acești doctori sunt și ei nebuni? În același timp, mama este acuzată că nu-l duce pe copil în Elveția. Mai mult, mama trebuia să-l ducă pe copil în Elveția tatălui, în șapte zile după decizie. În acele zile, tatăl, în loc să fie în Elveția, se afla la ușa mea, în România.

Vedeți dumneavoastră ce tertip a folosit tatăl? Eu mă întreb așa: în ziua în care plecam în Elveția ca să îl predau tatălului, cui îl predam? Pentru că el, din a patra zi până-n a șaptea zi, a stat în România, deși acum nu mai recunoaște asta. Când a venit tatăl la ușa apartamentului meu, i-am zis copilului: «Vino, te rog frumos, la tatăl tău, du-te cu el în Elveția».  Băiatul nu a vrut, dar eu mi-am făcut datoria legal”, a mai spus femeia

„Copilul, când intra tatăl său în cameră, se retrăgea, tresărea și se dădea la o parte”

Românca a vorbit și despre viața dură pe care a dus-o în Elveția, recunoscând că a rămas acolo doar pentru a fi aproape de fiul său, lucru care de multe ori susține că îi era interzis.

„Nu aveam voie sâmbătă să stau cu copilul meu. Tatăl pregătea o perioadă premergătoare despărțirii, prin care urma ca doar el să aibă custodia băiatului. Îl angrena în tot felul de cursuri, îl lăsa cu oricine, numai cu mine nu. Când intra tatăl său în cameră, copilul se retrăgea, tresărea și se dădea la o parte. Copilului meu îi era frică să stea lângă mine. Nu era zi în care copilul să nu se întorcă cu lacrimi de la școală.

Revenind, știți că la Tribunal – și am dovezi în acest sens – tatăl a zis că băiatul nu are niciun drept. Citez: «Copilul nu trebuie să vorbească, păi cum să decidă un copil dacă vrea sau nu vrea? Copilul nu are niciun drept.» Când am venit cu martori și cu probe, mi-au fost respinse pe motiv nu mai este timp. S-a terminat, am pierdut tot. Am pierdut și ordonanța președințială, trebuie să-l duc…

Acuma eu am zi de penalitate, trebuie să-l duc în Elveția, să-l predau tatălui, bineînțeles când vrea copilul. Și să presupunem că mă duc acolo să-mi vizitez copilul. Știați că în Elveția m-au scos din drepturile de mamă, inclusiv în lipsă? Ce să vă spun? În fiecare seară, copilul meu plânge, nu vrea să se apropie de tatăl său, îi reproșează tot ce i-a făcut în Elveția”, a mai povestit Ioana Demarmels mama băiatului.

„Sunt prizonieră în propria acasă și nu mă crede nimeni”

Mama băiatului spune că, oricât i-ar fi de greu, trebuie să reziste și să fie puternică în continuare. Femeia se ferește să plângă, motivând că în Elveția, pentru aceste stări a fost catalogată ca fiind labilă, că are un fel de paranoia, pe motiv că a susținut, în numărate rânduri, că îi sunt ascultate telefoanele și că a fost izolată, atât ea, cât și fiul ei.

Îmi este frică să ies din casă, pentru că eu trebuie să car tot timpul o geantă cu probe după mine, în halul ăsta am ajuns. Sunt prizonieră în propria acasă și nu mă crede nimeni. Nu este o paranoia a mea, mie nu-mi merge telefonul, suntem izolați. Vor să zică că am un fel de paranoia și că nu-mi las copilul să socializeze. O să mi se ia acest copil pe nedrept. Toate aceste probe ale mele nu au fost depuse de avocații mei. Cine mă apără?

De ce avocata mea, ultima avocată, a zecea avocată – din șase certificate medicale, a scris – nici nu a depus măcar, doar a scris – faptul că băiatul a fost la un medic, pe care nici măcar nu l-a numit doctor. Sunt șase certificate medicale și, atenție, sunt emise de doctori de la Spitalul de Urgență. Copilul ajunsese la urgență. Apoi, de ce nu a depus certificatul de naștere din care reieșea statutul de român al copilului? Cum să fie competentă o instanță când nu depui certificatul de naștere?

Am sunat la Protecția Copilului și i-am întrebat cum să mă apăr eu, pentru că nu mai am avocat, nu mai pot să am încredere în avocați. Am fost acuzată în Elveția că nu am încredere în sistem. Aici, voi fi acuzată din nou că nu am încredere în sistem. I-am întrebat pe cei de la Protecția Copilului de ce tatăl se opune ca propriu copil să fie tratat, culmea, pentru a fi pregătit să se ducă în Elveția?

Nu sunt semne de întrebare? De ce s-a opus ca propriul copil să fie tratat? De ce s-a opus ca propriul copil să nu se ducă la școală? Atenție, pe perioada judiciară. De ce a făcut 40 de pagini în acest sens? Cine este acest domn cu mai multe fețe? De ce era în România când eu trebuia să-i dau lui copilul, ceea ce am și făcut?  De ce nu recunoaște că a fost aici, deși sunt probe? Sunt foarte multe semne de întrebare”, susține mama băiețelului.

„Gândiți-vă că vă este luată persoana cea mai dragă și mai iubită. Te uiți cum o ia și nu mai știi ce să faci”

Ioana Demarmels face apel la autoritățile din România să fie ascultată, să-i fie văzute probele și să nu-i fie luat copilul.

Mărturisește, cu disperare, că nu mai știe încotro să meragă și la cine să mai apeleze, pentru că a fost trădată de toți avocații pe care i-a angajat s-o reprezinte în instanță.

Susține că așteaptă cu groază ziua în care executorul va veni și îi va lua copilul, de doar 11 ani, pentru a-l preda tatălului, în Elveția.

„Mi-e frică să plâng, mi-e frică să-mi arăt emoțiile, dar sunt mamă, credeți-mă că nu mai pot. Am deschis o ordonanță președințială la indicația Protecției Copilului. Când s-a judecat această ordonanță, la ora 13:30 era ședința, iar eu, la 13:15, eram exact la camera unde trebuia să aibă loc ședința, ba chiar mai înainte de această oră. Mă duc, întreb în stânga, în dreapta, ca să vină doamna grefier să spună că deja s-a judecat. Păi cum să se judece până la ora la care trebuia să se judece? Mi-a zis că s-a judecat în altă sală și în lipsa mea. Așa ceva n-ai să vezi decât în filme. Am pierdut această ordonanță, pentru că așa se «câștigă» un copil în România.

Am întrebat Protecția Copilului ce trebuie să fac. Mi-au răspuns că ei nu mai sunt competenți, pentru că așa le-a spus tatăl copilului. Cum este posibil, când există o lege în acest sens, să spună tatăl că nu sunteți competenți? Eu nu am voie să documentez, că vreau să fac consiliere, pentru că mi-a interzis Protecția Copilului. Atenție, care este competentă, dar nu se vrea a fi documentată. 

Nu poate să-mi fie luat acest copil. Mă trezesc cu un executor, iar eu nu am avocat, pentru că nu mai am încredere. Credeți-mă, îmi este foarte frică, pentru că este o chestie de pe o zi pe alta. Nu vreau să fiu victimă, urăsc chestia asta, doar că nu pot să nu mă întreb cum pot să îl ajut pe copilul acesta, când proprii avocați te vând? Gândiți-vă că vă este luată persoana cea mai dragă și mai iubită și tu te uiți cum este luată și nu mai știi ce să faci. Unde să mă duc? Pentru că eu nu mai știu ce să fac și unde să mai cer ajutorul”, a mai spus Ioana Demarmels.

Când a izbucnit conflictul paternal. Abuzurile semnalate de Ioana Demarmels

Această dispută pentru copil durează de o bună perioadă, mama copilului făcând demersuri în Elveția pentru a demonstra că tatăl acestuia l-ar supune la rele tratamente.

• Autoritățile din Elveția au dat câștig de cauză cetățeanului elvețian A.B. Debutul conflictului juridic dintre cei doi părinți ai minorului a avut loc în 2023, când Autoritatea pentru Protecția Copilului din Districtul Meilen din Elveția a emis o decizie în urma sesizării făcute în 18.07.2022 de conducerea școlii Goldbach, în legătură cu periclitarea copilului A.K.R., deoarece, într-o discuție telefonică cu unul dintre profesorii copilului, mama a descris violențe fizice și psihice asupra copilului, atât față de minor, cât și față de ea.
• Au fost audiați părinții, s-a realizat și o evaluare calificată a situației copilului, inclusiv de către o echipă de la Protecția Copilului, însoțită de un psiholog.
• S-a constatat că, în 14.09.2022, a existat un conflict între tată și copil în urma căruia tatăl l-a tras de ureche pe minor (incident recunoscut de tată), că acesta are uneori „rolul determinant și dominant” și că minorul este „expus în mod regulat la conflicte între părinții săi, neînțelegeri care ajung și la confruntări fizice, ceea ce îl supune unui stres puternic și reprezintă un risc pentru interesele copilului”.
• S-a mai consemnat că băiatul manifestă „apropiere și loialitate puternică față de mamă”, cu impact asupra relației cu tatăl său.
• Pe de o parte, în tot acest conflict, asupra copilului s-a instituit o tutelă cu desemnarea unui consilier din cadrul Centrului de Asistență pentru Copii și Tineri din Meilen, iar după ce tatăl minorului a sesizat neîntoarcerea acasă a copilului și a mamei după vacanța de Paști, prin decizia din 13.04.2023, KESB – districtul Meilen a dispus ca măsură provizorie de precauție retragerea dreptului mamei de a stabili domiciliul minorului A.K., urmând ca acesta să locuiască cu tatăl său.
• Conflictul a escaladat, iar mama copilului a formulat mai multe plângeri împotriva reclamantului, pentru agresiuni fizice comise în luna iulie și august 2022.
• În final, după ce și-au realizat ancheta, autoritățile din Elveția i-au dat câștig de cauză tatălui minorului, mama considerând că autoritățile elvețiene l-au favorizat pe tatăl băiatului.
• Ulterior, s-a constatat la Tribunalul Districtual din Zurich, că paternitatea minorului a fost recunoscută de tatăl natural, cel care, de altfel, a câștigat definitiv în România reîntoarcerea minorului, sub custodia sa, în Elveția.

CITEȘTE ȘI:

Verdict dramatic: O româncă își pierde copilul de 10 ani în disputa cu tatăl elvețian. Expertiza halucinantă care a influențat decizia CAB