Prima pagină » Actualitate » Disperați din cauza șacalilor care au ucis zeci de animale, o sută de vânători voluntari s-au mobilizat pe malul Dunării

Disperați din cauza șacalilor care au ucis zeci de animale, o sută de vânători voluntari s-au mobilizat pe malul Dunării

Localnicii din mai multe comune de la Dunăre sunt disperați din cauza șacalilor. Peste o sută de vânători voluntari din Castranova, Sadova, Bechet și Ostroveni și cei din Călărași au participat duminică la o acțiune desfășurată pe malul Dunării pentru a identifica viziunile șacalilor.

Acțiunea a început încă de la primele ore ale dimineții. Punctul de întâlnire a fost în comuna Călărași, aici unde o fermă de animale a fost atacată de șacali în urmă cu două săptămâni. Primarul de aici spune că a organizat această acțiune, după ce a discutat cu proprietarii fermelor de animale din câmp. Le-au fost mâncați câinii, au adus de acasă toată familia, nu dorm, dau cu petarde noaptea și nu mai știu cât pot rezista în acest fel.

„Oameniii sunt disperați. Noi vrem să îi ajutăm și am făcut această acțiune de identificare a tuturor vizuinelor unde se ascund șacalii”, spune Sorin Sandu, primar din Călărași. Toate pădurile de pe malul Dunării au fost periate duminică de vânători.

Ordin pentru extragerea controlată

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a anunțat la începutul lunii că a fost semnat noul contract pentru extragerea controlată a șacalilor din Delta Dunării. Astfel, în 2023 vor fi extrase 400 de exemplare, susțin cei de la ARBDD. Neoficial, ar fi zeci de mii de exemplare, în timp ce oficial, numărul șacalilor este de doar 3.500.

„Urmare a informărilor înaintate de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, privitor la situația actuală a șacalilor din cuprinsul Rezervației, s-a primit aprobarea pentru extragerea a 400 de exemplare din această specie în cursul anului 2023”, a anunțat Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, în 7 martie.

Conform acesteia, a fost semnat deja Contractul privind îndepărtarea/recoltarea controlată de șacali din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea.

„Având în vedere plângerile populației locale cu privire la pagubele provocate de exemplarele de șacali, studiile recente, cartarea distribuției și evaluările numerice, extragerea se va efectua atât în proximitatea localităților cât și în ecosistemele naturale aflate pe teritoriul administrativ al comunelor: Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, C.A.Rosetti, Maliuc, Crișan, Sulina, Caraorman, Nufăru, Beștepe, Mahmudia, Murighiol, Sf. Gheorghe”, mai transmit administratorii.

 

Citește și