Distracție în team building încheiată cu 30.000 de lei AMENDĂ. Participanții au încălcat o lege crucială referitoare la pădurile din România
Un team building organizat în județul Brașov s-a încheiat cu o amendă de 30.000 de lei, după ce participanții au încălcat una dintre legile cruciale care se aplică în pădurile din România.
Jandarmii montani de la Postul Montan Zărnești au desfășurat o operațiune în zona protejată Zărnești – Poiana Mărului, la cererea administratorilor mai multor fonduri cinegetice cu scopul de a identifica și sancționa conform legii persoanele care intră în aceste zone cu autoturisme, ATV-uri sau motociclete, încălcând legislația privind protecția mediului și a faunei sălbatice.
În urma operațiunii, au fost identificate și oprite din plimbare 10 autoturisme off-road în zona Bârsa Fierului. Conducătorii auto, interogați de jandarmi cu privire la prezența lor în acea zonă, au afirmat că participă la un team building și doresc să se plimbe în natură.
Toți cei 10 conducători auto au fost sancționați contravențional, totalizând amenzi în valoare de 30.000 lei.
În cadrul acestei acțiuni, jandarmii din Zărnești au aplicat amenzi în valoare totală de 34.500 de lei numai în ultima săptămână, conform prevederilor Legii 407 din 2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, potrivit Antena 3.