Dmitri Peskov: Vladimir Putin nu știe dacă va candida sau nu la alegerile prezidențiale din 2024
Președintele rus Vladimir Putin nu a decis încă dacă va candida la scrutinul prezidențial din 2024, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Peskov a anunțat că Putin nu a luat încă o decizie în sensul candidaturii la alegerile din 2024.
Asta în pofida faptului că, la sfârșitul lunii octombrie, publicația independentă „Meduza” scria că Moscova a început pregătirile pentru alegerile prezidențiale din 2024, în urma cărora Putin va primi un nou mandat.
Potrivit unor surse din interiorul Kremlinului, campania electorală „va fi organizată pentru Vladimir Putin”.
Nu vor exista alți candidați din partea puterii și niciun candidat liberal (democrat) nu va fi admis în competiție, nici măcar pentru păstrarea aparențelor, au precizat sursele amintite, potrivit „Meduza”.
Potrivit modificărilor aduse Constituției în 2020, Vladimir Putin, care a împlinit recent 70 de ani, poate să candideze pentru încă două mandate de șase ani, după încheierea mandatului actual, marcat de invazia țării vecine Ucraina, scrie stiri.tvr.ro.
În aprilie 2021, Putin a promulgat legea care îi permite să rămână președinte cel puțin până în 2036, când va avea 84 de ani.
Legea nu elimină, însă, limita de două mandate consecutive, fiind dedicată exclusiv persoanelor care au ocupat funcția înainte de semnarea ei – Putin și Medvedev.
Noua lege a resetat, practic, numărul de mandate ale lui Putin, pentru a putea candida din nou.
În 2008, Putin a făcut rocada cu premierul Medvedev, iar în 2012, acesta a revenit în funcția de președinte pentru al treilea mandat și a fost reales pentru al patrulea în 2018. Acest mandat se va încheia în 2024. Putin conduce Rusia din anul 2000.