Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe: ”Cei care susțin că Ucraina ar trebui să negocieze acum cu Rusia sunt NEINFORMAȚI sau induși în eroare”
Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, se arată iritat de informațiile potrivit cărora în cancelariile occidentale ar fi agreată ideea unor negocieri de pace, rapide, între Ucraina și Rusia, în condițiile în care atât de așteptata contraofensivă ucraineană nu a avut rezultatele dorite.
Specialiștii militari sunt chiar de părere că această contraofensivă este ”dezamăgitoare”, linia frontului rămână statică, iar ucrainenii și rușii se confruntă fără a obține rezultate notabile.
„Cei care susțin că Ucraina ar trebui să negocieze acum cu Rusia sunt fie neinformați, fie induși în eroare. Sau ei sunt de partea Rusiei și vor ca președintele rus Vladimir Putin să facă o pauză înainte de o agresiune și mai mare”, a trasnmis ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba pe rețelele de socializare.
Dmytro Kuleba a mai reamintit că Kievul a purtat ”sute de runde de discuții cu Moscova din 2014”, atunci când separatiștii susținuți de ruși au preluat controlul asupra unor zone din estul Ucrainei, iar Moscova a anexat unilateral Peninsula Crimeea.
Volodimir Zelenski, poziție tranșantă: ”Nicio discuție dacă trupele Moscovei nu se retrag”
Kuleba a menționat că niciuna dintre aceste negocieri „l-a împiedicat pe Putin să lanseze o invazie totală brutală a Ucrainei pe 24 februarie 2022”.
Delegațiile ucrainene și ruse s-au întâlnit în primele etape ale războiului, dar Volodimir Zelensky a anulat discuțiile după descoperirea atrocităților comise în orașul Bucha și în alte orașe din apropierea Kievului, în primăvara anului 2022.
Volodimir Zelensky a declarat – săptămâna trecută – că Ucraina „nu este pregătită” pentru discuții cu Rusia, dacă trupele Moscovei nu se retrag. De asemenea, președintele Ucrainei exclude discuțiile atâta timp cât Vladimir Putin rămâne la putere.
Întrebat dacă este posibil ca negocierile să înceapă înaintea retragerii trupelor ruse din Ucraina, Kuleba a răspuns: „Depinde de circumstanţe. Nu-i credem pe ruşi pe cuvânt, nici o persoană sănătoasă la minte nu-i va crede”.
”Nu. Putin nu este partener (n.red. – de negocieri). A comis prea multe crime foarte grave. Există şi alte modalităţi diplomatice de a negocia indirect. Dar este clar pentru noi că nu vom putea niciodată să-i vedem pe Putin şi Zelenski la aceeaşi masă”, a mai spus Kuleba. (alte informații AICI)
Foto – Profimedia Images
Citește și: