DN2, blocat în Vrancea după ce o viitură a dislocat un pod. Unde mai anunță poliția trafic aglomerat luni dimineață
O viitură produsă pe Râul Râmnic a dislocat podul din tuburi de beton din componența DN 2N, la kilometrul 55+800 metri, în localitatea Jitia, județul Vrancea, circulația rutieră fiind întreruptă. Se va interveni pentru refacerea structurii rutiere după retragerea apei, informează luni Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, pe principalele artere rutiere – autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti şi DN 1 Ploieşti – Braşov, circulaţia se desfăşoară pe un carosabil ud, curat, fără precipitaţii, cu temperaturi pozitive.
Infotrafic mai transmite că luni dimineaţă se circulă în condiţii de aglomeraţie pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la intrarea în Capitală, precum şi pe Centura Bucureşti, în zonele Bragadiru, Popeşti-Leordeni şi Pantelimon.