DNA a descins la Primăria Chiajna. Ce fel de acte au căutat procurorii anticorupție
Procurorii DNA ar fi descins la Primăria din Chiajna, la mai multe sedii de firme și la o școală dată recent în folosință, de unde ar fi fost ridicate mai multe documente. Aceste acte ar fi fost solicitate de un procuror care cercetează posibile fapte de corupție legate de o afacere imobiliară dirijată de autoritățile locale.
În vara anului trecut, Primăria Chiajna a inaugurat, în satul Dudu, Școala Gimnazială Petru Rareș, unitate școlară în cadrul căreia funcționează inclusiv o grădiniță.
Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că la DNA ar fi fost făcută o sesizare cu privire la presupuse infracțiuni comise de conducerea primăriei. Sursele citate au precizat că procurorilor DNA le-ar fi fost semnalate posibile fapte de corupție legate de modalitatea prin care a fost achiziționat terenul pe care s-a construit școala, dar și modul în care a fost semnat contractul cu firma care a construit clădirea în care funcționează instituția de învățământ.
Conform anchetatorilor, până acum nu au fost formulate acuzații și nici nu au fost făcute percheziții, ci doar „ridicări de documente solicitate de procurorul de caz”.
Primarul Mircea Minea, trimis în judecată de DNA
Primarul comunei Chiajna, Mircea Minea, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în luna mai, anul trecut, pentru abuz în serviciu. Anchetatorii îl acuză că a investit ilegal 9 milioane de euro în clubul de fotbal Concordia Chiajna.
Mircea Minea este acuzat de de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.
„În perioada 2007 – 2021, inculpatul Minea Mircea, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispoziții ale legislației primare, în sensul că ar fi încheiat cu un club de fotbal mai multe contracte de finanțare nerambursabilă și ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formațiuni sportive, ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive respectiv bunuri din componența acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanțial mai mici (ex. 100 lei/lună pentru baza sportivă și 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piață și fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfășurării unor proceduri de licitație publică.
Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei”, conform unui comunicat transmis de DNA.
Potrivit procurorilor anticorupție, în cadrul clubului de fotbal respectiv, Minea a avut calitățile de membru fondator și președinte al consiliului director (aceasta din urmă, până la data de 14 ianuarie 2015).
CITIȚI ȘI:
EXCLUSIV | ”Discretul” primar din Corbeanca, reținut de DNA, aroganță maximă: ”Umblă cu mașina cu girofar prin comună!”