Senatorul Eugen Pîrvulescu, pus sub CONTROL judiciar. Politicianul, cercetat pentru „instigare la cumpărare de influență”, AUDIAT la DNA

Publicat: 11 10. 2024, 09:11
Actualizat: 11 10. 2024, 20:32

Potrivit informațiilor obținute de GÂNDUL, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a emis un mandat de aducere pentru senatorul Eugen Pîrvulescu. În data de 7 octombrie, Pîrvulescu a anunțat în plenul Senatului României că părăsește grupul PNL și va activa ca independent, iar după aceea a anunțat într-un ziar local că se alătură „echipei” lui Mircea Geoană, candidat la Președinția României.

Update 20.30 – Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, anunță procurorii anticorupție într-un comunicat. Acesta a ieșit de la sediul DNA, unde a fost audiat mai bine de 10 ore, și a refuzat să facă declarații în fața jurnaliștilor.

Știrea inițială. Mandat de aducere pentru senatorul Eugen Pîrvulescu

„De astăzi, mă alătur candidatului Mircea Geoană și echipei sale de campanie”, a declarat Eugen Pârvulescu.

„Direcția Națională Anticorupție (DNA) a emis un mandat de aducere pentru senatorul Eugen Pîrvulescu”, au declarat surse judiciare pentru Gândul, acestea precizând că și politicianul este „cercetat pentru instigare la cumpărare de influență”.

  • UPDATE: 10:25Senatorul Eugen Pîrvulescu a ajuns la sediul DNA și nu a dat nicio declarație în fața jurnaliștilor.

Potrivit unor surse judiciare, „fapta lui Pîrvulescu de instigare la cumpărare de influență are legătură, se pare, cu eliberarea unui certificat ORNISS”.

„Un personaj din acest dosar ar fi cerut 60.000 de euro de la secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării pentru a-l ajuta obțină certificatul ORNISS. O tranșă de bani de 30.000 euro (150.000 lei) ar fi fost intermediată cu ajutorul lui Eugen Pîrvulescu. DNA ar fi intrat pe fir, în timpul raporturilor dintre cei trei, iar secretarul de stat ar fi devenit martorul-cheie al DNA și a colaborat cu ei până în prezent”, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate.

„Ordinul de aducere a fost eliberat de un procuror DNA de la Secția I – care se ocupă de instrumentarea dosarelor directe de corupție, respectiv de fapte de luare, dare de mită sau trafic de influență”, au mai transmis surse judiciare pentru Gândul.

Potrivit art. 265 din Codul de Procedură Penală, „o persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei şi împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei”.

La alineatul 2 din același articol se precizează și că „suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei”.

În anul 2022, DNA anunța că l-a trimis în judecată – în stare de libertate – pe Eugen Pîrvulescu, pentru „pentru folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată”.

Pîrvulescu este la al doilea mandat de senator

Potrivit informațiilor transmise de DNA în luna ianuarie a anului 2022, Eugen Pîrvulescu „şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – preşedinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediar, să elaboreze şi să-i remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II”.

„După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidenţial), Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidaţii care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupţie”

DNA

Pîrvulescu este la al doilea mandat de senator, ales pe listele PNL, în județul Teleorman. El a fost și președinte al organizației județene PNL Teleorman, funcție din care a demisionat în octombrie 2023.

„Vreau să mulţumesc, în mod deosebit, colegilor senatori PNL, în ultimii patru ani de zile, precum şi celorlalţi, din ultimi opt ani, pentru colaborare pentru familia liberală. Mă dezafiliez din Grupul Naţional Liberal, senatorilor liberali, şi voi activa ca independent începând de astăzi”, a spus Pîrvulescu în plenul Senatului României.

Foto – Facebook


Citește și:

60 de percheziții la sediile „Casa UNIREA”. Procurorii o vizează pe Mariana Cotoi, fosta directoare a societății înființate sub „bagheta” lui Dragnea

Cină de taină de 3 ore: candidatul la Președinție Ciucă, miliardarul ALTEX și consigliere Borza, într-un separeu militarizat + la plecare Ciucă a luat 12 sticle de vin alb la pachet!

Cum s-a folosit Mircea Geoană de NATO pentru a se promova electoral / Ce se va întâmpla cu autorizația de SECURITATE a lui Geoană

Cum RIDICULIZAU Alfred Bulai și asistenta sa victimele abuzurilor sexuale: „Aia a vomitat că ți-ai lins tu buzele, era siderată! Dă-mă-n pana mea!”

Acuzat de INCOMPATIBILITATE, Nicușor Dan așteaptă decizia definitivă a ICCJ în procesul cu ANI. „E îngrozit, poate pierde funcția de primar general!”