DNA recunoaște că există suspiciuni în cazul Sterea vs Sterea. Un audit al Curții de Conturi se află în derulare, confirmă instituția
În posibilul caz de corupție intern din DNA, blatul Sterea vs Sterea, privind realizarea unor achiziţii IT cu dedicație, Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, joi, că procurorul-şef a solicitat Curţii de Conturi, încă din această vară, să verifice dacă s-au respectat procedurile legale, iar acest proces de auditare nu a fost încheiat. Deci, nu pot fi făcute pubice date sau amănunte referitoare la subiect în timpul anchetei.
Rise Project susţine, cu acte, că şeful biroului IT din DNA, Corneliu Sterea, a decis firma câştigătoare a licitaţiei pentru achiziții, fiind vorba despre compania unde lucrează soţia sa, Simona Sterea.
Corneliu Sterea șeful departamentului IT al DNA a semnat în repetate rânduri că nu se află într-un conflict de interese, deși e-mailul soției lui Simona Sterea apare la contactele firmei IT pe platforma de achiziții publice. „Pură coincidență”, spune Simona Sterea. Agenția Națională de Integritate ne-a comunicat că această situație „poate fi de natură să genereze un conflict de interese”, s-a arătat neliniștită conducerea DNA.
Contractul public privat DNA-SC Asseco See SRL
Reprezentanţii DNA au transmis, joi, un punct de vedere în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la posibile nereguli în cazul procedurii de achiziţie publică derulate de Direcţia Naţională Anticorupţie în cadrul Proiectului “Combaterea criminalităţii şi a corupţiei”, proiect finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021.
Una din procedurile de achiziţie derulate de către Direcţia Naţională Anticorupţie în cadrul Proiectului finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021 s-a finalizat prin încheierea unui contract la 26.10.2020 cu SC Asseco See SRL. La data de 06.07.2023 procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a adresat Curţii de Conturi o solicitare de verificare a modalităţii în care s-au respectat dispoziţiile legale în procedurile de achiziţie, au precizat reprezentanţii DNA.
Batista pe țambal până la finalizarea auditului
DNA a adăugat că procedura de auditare nu a fost finalizată şi trebuie păstrată confidenţialitatea până la încheierea acesteia.
După definitivarea concluziilor cu privire la constatările misiunii de audit vizând legalitatea procedurii şi eventualele responsabilităţi, Direcţia Naţională Anticorupţie va informa cu privire la măsurile stabilite la nivel intern.
Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie subliniază, încă odată, că asigurarea respectării legalităţii, transparenţei şi tratamentului egal în procedurile de achiziţie pe care le-a derulat sau le derulează sunt principii fundamentale în desfăşurarea activităţii..
Sterea centrează, Sterea dă cu capul
Jurnaliştii Rise Project au scris că DNA a încheiat în ultimii patru ani contracte de peste două milioane de lei cu firma Asseco See, iar una dintre persoanele care au decis cine câştigă licitaţiile este şeful biroului de IT, Corneliu Sterea, a cărui soţie lucrează la Asseco See din mai 2020.
Citiți AICI Ancheta Rise Project
Rise Project a notat că una dintre achiziţii a fost finanţată din fonduri norvegiene menite să combată corupţia şi a menţionat că, potrivit Curţii de Conturi, achiziţia este nelegală şi a fost făcută netransparent.