STENOGRAME: Discuție halucinantă între „Doamna cu coasa” de la „Sf. Pantelimon” și iubitul ei: „Tre’ să-l lași pe Cel de Sus să decidă”
Referatul procurorilor în cazul Sf. Pantelimon, pe baza căruia judecătorii au hotărât arestarea celor două doctorițe ATI, scoate la iveală informații halucinate. GÂNDUL vă prezintă o discuție care a avut loc între una dintre doctorițe – cunoscută între colegi sub porecla „Doamna cu coasa” – și iubitul ei, care este medic, la rândul lui.
Procurorii au reținut inițial, pentru 24 de ore, doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron de la Secția ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, fiind acuzate de omor calificat cu premeditare și tentativă de omor calificat.
Ulterior, ele au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce instanța a emis un mandat în acest sens. Cele două cadre medicale sunt suspectate că au provocat moartea unui pacient de 54 de ani, aflat în stare gravă, prin scăderea deliberată a dozei de Noradrenalină, în două rânduri, în martie și aprilie 2024, ceea ce a dus la decesul acestuia.
Stenograma discuției între „Doamna cu coasa” și iubitul ei
Din stenogramele interceptate de procurori, obținute de jurnaliștii GÂNDUL, ies la iveală detalii șocante despre modul în care una dintre doctorițe, Maria Miron, poreclită de colegi și „Doamna cu coasa”, discuta despre situație cu iubitul ei, care este medic la rândul lui.
În discuție, cei doi abordează cazul unui alt medic, subliniind că Noradrenalina „prelungește o suferință, nu tratează absolut nimic”. Iubitul doctoriței îi sugerează acesteia că „tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă”.
- Bărbat: „Uite, poți să te inspiri din ce a scris că e chiar foarte drăguț și exact asta spun și eu că… ea nu tratează nimic.”
- Medic ATI Sf. Pantelimon: „Îhî.”
- Bărbat: „Ea prelungește o suferință, deci nu tratează absolut nimic.”
- Medic ATI Sf. Pantelimon: „Asta nu pot să zic că ce sunt eu, Dumnezeu…[neinteligibil]… suferință?”
- Bărbat: „Păi nu, nu, nu.”
- Medic ATI Sf. Pantelimon: „Hî, hî, hî.”
- Bărbat: „Păi nu, da’ ce, sunt Dumnezeu să prelungesc suferință?”
- Medic ATI Sf. Pantelimon:: „Da.”
- Bărbat: „Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă.”
- Medic ATI Sf. Pantelimon:: „Da, Cel de Sus. Frumos.”
- Bărbat: „Da.”
Ce arată expertiza INML solicitată de procurori în cazul Noradrenalinei – „nora”
Expertiza medico-legală efectuată de INML „Mina Minovici” București a confirmat că reducerea bruscă a dozei de Noradrenalină, decisă de cele două doctorițe de la „Sf. Pantelimon” a fost o greșeală gravă care a dus la decesul pacientului.
În actul prin care au solicitat arestarea celor două cadre medicale, procurorii au subliniat că existența unei legături de cauzalitate între scăderea ratei de Noradrenalină și decesul pacientului este clar demonstrată.
Vă recomandăm să citiți și: