DOCUMENT EXCLUSIV | Cum vrea Nicușor Dan să se laude că face treabă în București. A cerut bannere pe toate lucrările: „Mai rău îl vor înjura oamenii”

Publicat: 27 05. 2023, 09:00

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a trimis recent un document către toate instituțiile subordonate, prin care solicită ca, la toate lucrările care se desfășoară în București, să se monteze bannere, cu inscripția „proiect derulat de Primăria Municipiului București”. Potrivit surselor Gândul, primarul ar vrea „să se laude”, însă, în Capitală sunt prea puține proiecte derulate de primăria generală.

Nicușor Dan vrea ca bucureștenii să știe ce proiecte derulează instituția pe care o conduce. În acest sens, edilul a solicitat tuturor instituțiilor subordonate să împrejmuiască șantierele în desfășurare cu bannere pe care să fie inscripționat „Primăria Capitalei”, potrivit unui document obținut de Gândul.

„Pentru o mai bună informare a cetățenilor Municipiului București, în fapt beneficiarii finali ai lucrărilor de investiții / reparații / reabilitări pe care le desfășurați, vă solicit ca toate șantierele deschise sau care urmează a fi deschise să fie marcate / împrejmuite cu meshuri sau bannere vizibile cu inscripția: «Proiect derulat de Primăria Municipiului București»”, se arată în documentul semnat de primarul Nicușor Dan.

Potrivit actului, dimensiunea și materialele de fabricație ale meshurilor sau bannerelor vor fi stabilite de autoritatea contractantă împreună cu proiectantul lucrării.

„Unde să le pună? Are curaj să monteze bannere pe Prelungirea Ghencea?”

Surse administrative au precizat însă pentru Gândul că Nicușor Dan nu prea ar avea unde să monteze astfel de bannere, în Capitală fiind prea puține proiecte desfășurate de Primăria Capitalei.

„Unde să le pună? Are curaj să monteze bannere pe Prelungirea Ghencea? Nu se mai întâmplă nimic acolo. Planșeul Unirii l-a dat la Primăria Sectorului 4, iar la Pasajul de la Doamna Ghica mai rău îl înjură oamenii, la cât de mult l-a întârziat. Poate le va monta pe două – trei clădiri care se reabilitează, sau la șantierele pentru termoficare, dar acolo s-ar putea ca mai rău să-i încurce pe muncitori”, au precizat pentru Gândul surse administrative.

Trece Nicușor Dan examenul „decalogului” impus de PNL?

În timp ce Nicușor Dan vrea să-și promoveze lucrările publice, partidul care l-a susținut în campanie se pregătește să-l scoată pe edil „la tablă”, asta pentru că peste o lună expiră termenul pentru decalogul impus de PNL.

Potrivit lui Marius Pavel, consilier CGMB, Nicușor Dan nu ar fi realizat niciunul din cele 10 puncte impuse de PNL.

„Nu, nu are cum să treacă, pentru că, dacă ne uităm pe cele 10 puncte, singurul care putea fi realizat, într-adevăr, este Pasajul Doamna Ghica, dar am trecut pe acolo, erau opt muncitori. Mai departe, presupun că este o decizie a liderilor PNL cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea acelui decalog. Din ce văd eu, nu este realizat nici măcar un punct. Cel mai simplu era transparentizarea activității Primăriei Municipiului București, lucru care nu s-a întâmplat, și nici nu cred că se va întâmpla”, a declarat recent Marius Pavel în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Nicușor Dan, o nouă ”victorie” care nu există. Avocat: ”O interpretare fără nicio bază legală, administrația nu se face după chef”

EXCLUSIV VIDEO | Consilier: „Este obscen gestul lui Nicușor Dan de scoatere a palmierilor din Piața Unirii. El nu a plantat un metru pătrat de iarbă”